marți, 13 noiembrie 2012

Despre compromisuri

      Ce este compromisul? Ambalat în cele mai diverse forme, compromisul pare să fi ajuns o parte subînţeleasă a vieţii noastre. O tehnică de supravieţuire, s-ar scuza unii. Un pseudo-colac de salvare, care te îneacă, spun eu.
          Şi facem compromisuri în aproape fiecare domeniu, fie că vorbim de relaţii, de locul de muncă sau mai ales, de visele noastre. Acceptăm să rămânem cu un om din obişnuinţă, pentru că societatea n-ar privi despărţirea cu ochi buni sau pur şi simplu din raţiuni financiare. Acceptăm un job de robot, care abia ne lasă timp să respirăm, nu fiindcă n-ar exista alternative, ci pentru că „banii sunt frumoşi”, abandonând astfel lucrurile importante în viaţă, fiinţele dragi şi experienţele care ne împlinesc. Totul pentru încă o plasmă sau încă o excursie la Paris, pe fugă, din care nu ne îmbogăţim interior cu nimic. Tinerele fete cresc văzând la televizor sau învăţând din discuţiile de acasă, că e ok să aibă o relaţie dacă respectivul le oferă nişte avantaje „de nerefuzat”. Ne lăsăm visele strivite de rutină, de indiferenţă, de societate. Şi făcând un compromis cu lumea, ne compromitem sufletul.
        Ceea ce ştiu este că dacă faci compromisuri, îţi vinzi o parte din tine, o parte pe care aproape fără excepţie o pierzi definitiv. E greu să rămâi drept într-o lume strâmbă, fără să fii marginalizat. Dar îndrăzneşte şi vei descoperi că lumea ţi se va supune într-un final. Nu va fi o călătorie de plăcere, te asigur. Vor exista lacrimi, vor exista frustrări, vor exista nostalgii după calea uşoară. Însă există o răsplată pentru cei care nu fac compromisuri: o conştiinţă curată, libertate şi respect de sine. Nu ştiu exact cât valorează toate acestea în euro. Aş zice că sunt nepreţuite. Şi vă rog să nu confundaţi malignul compromis cu împăciuirea, singura cale de mijloc ce merită parcursă.
Cum am mai spus într-un loc, jumătăţile de măsură sunt pentru jumătăţile de oameni. Lui Dumnezeu îi plac oamenii fermi, oamenii oneşti cu ei înşişi, care pot pune capul pe pernă noaptea fără remuşcări. Şi când eşti onest cu tine însuţi, eşti onest şi cu El.
       Dumnezeu nu face compromisuri. Dacă ar fi făcut, noaptea ne-ar lumina tot Soarele.


                                      
 
  
 

9 comentarii:

  1. Waw..deci ai scris atat de frumos incat o sa-mi notez postarea asta pentru a o recitii si altadata.Iti multumesc , sincer , este atat de profund , si totusi trist , dar asa e realitatea , trista , de aceea multi dintre noi ne cufundam in vise.
    Si..e asa real , prea multi oameni fug dupa false valori care aduc false fericiri , si asa , uita de ei , si ajung intr-un final la suferinta , pentru ca tot nu-s impacati cu ei .
    Da..nu stiu ce-as mai putea spune , chiar o sa ma ajute asta " Si cand esti onest cu tine insuti , esti onest si cu El . " O sa meditez la asta..

    RăspundețiȘtergere
  2. Ne pricepem de minune sa jucam teatru, fara sa ne dam seama ca "ne pierdem" sufletele, mintindu-ne pe noi.
    Sunt incantata ca apreciezi.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mari adevaruri cuprinse in cuvinte putine. Partea ciudata, frunzarind intregul tau blog este... o pasionata de filosofie (de fapt o filosoafa in sine) care nu este agnostica. Hmmm...

    RăspundețiȘtergere
  4. Mari adevaruri cuprinse in cuvinte putine. Partea ciudata, frunzarind intregul tau blog este... o pasionata de filosofie (de fapt o filosoafa in sine) care nu este agnostica. Hmmm...

    RăspundețiȘtergere
  5. "Filosoafa" e prea mult spus, imi place doar sa ma gandesc la anumite idei, mai mult sau mai putin filosofice.Si da, ador contradictia pentru ca nu pot fi intreaga decat prin ea.

    RăspundețiȘtergere
  6. Stii de cred ca e ciudat? Pentru ca apare de multe ori o contradicţie, ma recunosc in multe din gândurile tale, si totusi nu... oricum, trebuie sa recunosc, nu am mai fost de mult captivata asa de mult, astfel incat sa citesc pe nerăsuflate un bloc cap-coada!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Crede-ma..si pentru mine e ciudat sa reflectez la anumite idei contradictorii.: e frustrant..Dar, asta sunt eu: dualitatea ma reprezinta de cand ma stiu.

      Ștergere
  7. da... cred ca suntem nedefiniti totusi, sau nu am reusit sa ne gasim propria definitie inca, probabil n-o vom face niciodata! Nihilisti duali nu exista... pentru ca, nu e nimic dincolo de credinta in nimic. Ma rog, ne-am intinde in continuare cu comentarii de pagini intregi! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asupra mea cel putin( e straniu si de neinteles), nihilismul se reflecta ca suprema dualitate: a ajunge sa crezi in NIMIC, presupune confirmarea TOTULUI, ajungandu-se la NIHIL printr-o absurda pendulare intre contrarii.

      Ștergere