luni, 21 ianuarie 2013

ANTARCTICA

   

         Pe acest ”tărâm” nesupus uitării, nesupus amintirii, NU SE VORBEŞTE. E prima lecţie pe care o înveți stând aici. Nimeni nu pune sub semnul întrebării regula, dar bănuim cu toții de ce există. Ar fi prea dureros. Să rostești cuvântul. Să-l molfăi între dinți puțin înainte de a îl spune. Să te auzi. Să fi auzit.În patima vidului alb, doar zâmbetul rece al gheţii înfiorate mai însufleţește cristalizarea măreaţă și funebră a gândului: o piele mereu dureroasă, un Orfeu fără a sa liră, un iris mereu incendiat, aripa mereu frântă a îngerului căzut. Asemenea unei adieri de vânt care nu se oprește pe niciun obraz, asemenea unei iubiri insuficiente ei înșiși, absenţa pare a fi mereu altundeva: doare și cerul, doare și oxigenul, doare necesarul. Doare vicisitudinea și imboldul biologic de a respira dintr-o prejudecată. Din „dor”, revolta sângelui capitulează...
     ...Fiindcă uităm adesea cine suntem, ne-ar fi mai ușor să suportăm această stranie exuberanţă a neantului ce ne poartă lent,dar inevitabil către un final obscur de gheaţă :


                                     

                                                
 


 
                                                 
           

15 comentarii:

  1. Fiecare din noi , avem clipa noastra de tacere , clipa noastra de visare , clopa in care iesim din noi si purcedem intr-o alta lume.
    Doar ca nu toti stim cand este in noi , si o vedem abia dupa ce a trecut , facandu-i zadarnic cu mana . Felicitari celor care stiu s-o priveasca la timp!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Neantul este atentia absoluta.Nimic nu e mai ispititor decat confruntarea anumitor forte latente ce zac in noi, dincolo de orice limite.Insa existenta incepe sa fiinteze abia cand este amenintata.

      Ștergere
  2. Iubesc muzica lui Lindsey Stirling . Si sa stii ca tacerea e mereu binevenita . Duce spre calm , spre visare . Si , in fond, e si ea o forma de comunicare , care exprima mai mult decat simple cuvinte !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fara dubii, muzica lui Stirling e ca un sedativ, ca un apocalips sonor, pentru mine identificandu-se perfect cu aceea tacuta nostalgie a infinitului,cu "cristalizarea" gandului in tacere.

      Ștergere
  3. Iti multumesc, Cristina! Te voi vizita! Un an nou fericit si tie!

    RăspundețiȘtergere
  4. E a doua postare de pe blogul ăsta pe care o citesc și, dacă la prima am fost sigură că ai un talent extraordinar, ei bine, acum sunt sigură că ești o ființă genială. Nu știu câte cărți ai la activ, dar felul în care te exprimi, ca să ajungi la inima cititorului e SUPERB. Nimeni nu m-a mai impresionat în felul ăsta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt coplesita...si recunoscatoare totodata.Nu pot spune cat e meritul cartilor "avute la activ", dar ce ai scris tu aici despre genialitate si talent mi-aduce aminte de cuvintele unui alt blogger(poet),cuvinte care se aplica tuturor celor care sunt imbolditi sa se exprime in scris: "Să-ţi ratezi viaţa înseamnă să ajungi la poezie fără sprijinul talentului..."(Marius Brad)

      Ștergere
  5. Acel moment cand chiar si cea mai slaba adiere a vantului ne raneste...e groaznic. Ne-am pus plsturi pe rani iar acum vantul ne dezveleste ranile, marindu-le.

    RăspundețiȘtergere
  6. Melodia se potriveste foarte bine cu textul :) imi place cum scri...ai un dar unic pe care e bine sa nu uiti ca il ai.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe mine ma fascineaza Stirling, orice ar canta.
      Iti multumesc mult pentru apreciere!

      Ștergere
  7. Încântător , mă copleșește ce scrii . Ai un blog minunat . De aseară-l tot citesc . Ești minunată ! :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-ai idee cat de incantata sunt! Multumesc din suflet..si te astept de fiecare data cu mult drag !

      Ștergere
    2. Și eu te aștept pe la mine , cu brațele largi deschise ! :*

      Ștergere
    3. Te rog sa-mi lasi un link, fiindca nu-ti pot accesa profilul!

      Ștergere