duminică, 27 ianuarie 2013

Apologia crimei

                             
                                              
                                           “Find what you love and let it kill you”
 
                                                                            (Charles Bukowski)


           Deși nu obișnuiesc să abordez acest gen de “confesiune”( mult prea  personală și subiectivă), de astă-dată însă, mă simt imboldită de o necesitate sufletească și morală de a o face.  Încep prin a nuanţa o convingere pe care mi-am asumat-o poate mult prea devreme și anume aceea că dragostea nu trebuie niciodată să roage și nici să pretindă. Dragostea trebuie doar să aibă puterea de a se lămuri asupra ei însăși...
        ...N-a avut loc nicio ceartă, nici o scenă între noi, nici o ruptură și nici măcar un bilanţ. I-am spus doar un singur cuvânt, aparent inofensiv, însă era chiar în clipa în care între noi o iluzie se spărgea in cioburi colorate. Nu mă auzise niciodată vorbind astfel și eu însumi am simţit cu rușine și spaimă că săgeata pe care am tras-o asupra lui și care-l lovi drept în inimă fusese luată din propria sa cameră de arme, că reproșurile pe care l-am auzit din când în când făcându-mi-le pe un ton ironic, i le aruncam acum cu răutate într-o formă tăioasă.
          Stiam că astfel arătasem spre o reală slăbiciune, spre necazul și rana lui. Atinsesem punctul în care el se îndoia de sine însuși și dintr-o dată am simţit în adânc: tocmai ceea ce acest băiat fusese pentru mine și îmi dăduse  nu putea fi pentru el însuși și nu-și putea da. Mă purtase pe un drum care avea să-l depășească și să-l părăsească și pe el, călăuza. Nu mi-a spus decât atât: ”Te înţeleg foarte bine. Ai dreptate. Mă rog…cât poate avea dreptate un om faţă de celalalt.” Vorbea foarte calm, însă am distins clar durerea rănii pricinuite. M-am așezat lângă el, am privit fără ţintă și am tăcut amândoi simţind, cu fiecare clipă, cum se îndepărtează și cum se stinge ceva sublim, aproape hierofanic, ceva care n-avea să mai revină nicicând.
          Prin faptul că el recepta atât de tăcut lovitura mea, prin faptul că tăcea și lăsa dreptatea să fie de partea mea, prin faptul că dădea gestului meu ostil greutate de destin, că pentru el devenise o instanţă,o fatalitate, mă făcea josnică în propriii ochi, făcea ca ingratitudinea și nesocotinţa mea să fie de o mie de ori mai pregnante.
          Când am lovit, am crezut că voi nimeri un băiat puternic și capabil a se apăra, iată că era un om nesigur, vulnerabil, un tânăr lipsit de apărare, care se preda, tăcând.
          O, și cât îmi dorisem atunci să se fi supărat, să se fi apărat, să ma fi atacat ! N-a făcut nimic din toate astea, toate a trebuit să le fac eu însumi, în adâncul meu. Dacă ar fi putut, ar fi surâs. Faptul că  n-a putut mi-a dovedit cel mai  limpede cât de tare îl lovisem.

                                               


28 de comentarii:

  1. Imi place mult cum ai scris , o inculpatizare impardonabila fata de sine transpusa minunat prin cuvinte fine , in ciuda agoniei tulburatoare ne-ai transmis o stare de bine. Uneori cel mai dureros lucru pe care poti sa-l faci , e sa nu faci nimic...!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Suntem ceea ce iubim." Atunci de ce intotdeauna sfarsim prin a (ne) ucide? Cea mai mare greseala ramane aceea de a-i face sa sufere pe cei la care tinem atat de mult...

      Ștergere
  2. Cand exista sentimente puternice-iubire , e inevitabil sa nu existe suferinta de ambele parti ...
    Dureros de trist.. !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Placere de durere si cautare de negasire...Ne place atat de mult sa fim nefericiti! Cred ca e un demon care nu ne da pace !

      Ștergere
  3. Nici nu stii cat de mult doare sa ne doara...,
    Nici nu stii cat de mult suntem in afara noastra si nu ne mai simtim nici maini, nici picioare , si cel mai rau nici sufletul .Asta doare cel mai tare .
    Si daca pe-al nostru nu-l simtim , cum am putea face cu cel al Lui? .
    Al celui pe care-l vrem langa noi si ori nu putem , ori nu vrem sa fie pana la urma

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nimic nu mai e de zis dupa ce ai exprimat tu aici intr-o maniera emotionanta, surprinzand esenta.Toate neputintele se reduc la una singura: aceea de a iubi, de a-ti suprima vanitatile. Mi-ar fi placut sa am acel curaj,acea putere, sa fiu altfel(adica eu-insumi) pentru el.

      Ștergere
  4. Foarte cizelat modul tău de a te exprima! Eşti talent pur! Ţi-am citit câteva posturi şi te pot compara cu uşurinţă cu unii autori celebri. Şi nu, nu încerc să te flatez, nu obişnuiesc să spun ceva frumos doar pentru a face lumea să se simtă bine. :D
    Expui atâtea sentimente în numai câteva cuvinte încât, eu, ca şi cititor, pot să trăiesc fiecare trăire pe care tu o exprimi acolo. La puţini am întâlnit asta.
    Referitor la postul tău, eu zic că e normal să te consumi în urma certei cu el, însă e firesc să mai fie şi momente de-stea. Viaţa n-ar avea culoare dacă n-ar mai fi pătată şi cu puţină suferinţă şi dezamăgire. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti sunt profund recunoscatoare pentru cuvintele deosebite pe care le-ai "asternut" aici. Ma simt de-a dreptul magulita si sincer cred ca ma supraestimezi:nu vreau decat "sa dau glas" sentimentelor, gandurilor, ideilor, temerilor, regretelor mele si ma bucur nespus ca te regasesti in ele...asta inseamna ca si-au atins scopul.

      Ștergere
  5. Răspunsuri
    1. E foarte reconfortant sa-ti etalezi "crimele"...Traiesti cu impresia ca astfel iti vor fi iertate.

      Ștergere
  6. Holy crap. Felul în care așterni cuvintele, până și descriind întâmplările pe care le-ai trăit - este extraordinar de frumos! Nu exagerez. Ești o persoană profundă, se vede, deloc superficială. E superb, superb, superb. Nu m-aș mira dacă aș vedea la celelalte postări ale tale adevărate opere de artă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc din suflet pentru aprecieri...Nu stiu, oare in incercarea de explora " profunzimile" si detaliile sufletesti, nu riscam sa ne scape esentialul?

      Ștergere
  7. si daca era tocmai o sageata din tolba lui de ce ar fi o crima...si daca s-ar fi suparat si ar fi urlat si ar fi acuzat la randul lui...crezi ca ar fi fost mai usor...poate doar ca tu ai fi fost cea lovita mai tare...
    eu am trait reversul si stiu ca urletul si cuvintele se infig atat de adanc in fiinta incat nu mai pleaca niciodata...raman acolo eterne pumnale ce te bantuie ca niste fantome, iesind din cand in cand la suprafata doar pentru a-ti aminti dureros, o data in plus ca sunt in acolo in tine si taie...
    in rest...foarte frumos scris...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca ai trecut prin asta, ma vei putea intelege totusi: Tacerea lui din acel moment m-a lovit cumplit si m-a distrus mai mult decat o puteau face urletele si insultele lui. Mi-ar fi salvat constiinta daca s-ar fi aparat, daca nu ar fi abdicat in acest fel in fata orgoliului meu.

      Ștergere
  8. "Când am lovit, am crezut că voi nimeri un băiat puternic și capabil a se apăra, iată că era un om nesigur, vulnerabil, un tânăr lipsit de apărare, care se preda, tăcând." ...stiu exact ce simti in momentul asta.am trait si asta,si reversul...:(

    RăspundețiȘtergere
  9. Ma bucur teribil de tare atunci cand gasesc pe cineva care este pe aceiasi unda cu mine si pe care pot intelege cu o foarte mare usurinta.

    Cat despre postare, in primul rand mi-ai adus aminte de o melodie care mi-a fost foarte draga si tin minte ca ma uitam cu o oarecare uimire la videoclip, fiind putin infuriata de scenariu, de tragicul din el.
    Iar despre intamplarea pe care ai trait-o, poate ca era doar o incercare. Eu asa vad tot ce mi se intampla, ca pe niste incercari inevitabile pe care cu chiu cu vai trebuie sa le trec, sa fiu mai puternica dupa..

    RăspundețiȘtergere
  10. Sunt curioasa despre ce videoclip e vorba!
    Stii tu, ce nu ne omoara, ne face mai puternici, nefiind alta solutie decat sa mergem inainte, cu bune si rele.
    Presupun ca nu avem de ales.

    RăspundețiȘtergere
  11. Din nou si mai multa tristete, vorbele tale parca ma ating.
    Eu nu prea obisnuiesc sa public comentarii la postari, cu toate astea, sa stii ca iti sunt citite. Iti doresc cat mai multa imaginatie, inspiratie si o imbratisare calda. >:D< :*

    RăspundețiȘtergere
  12. Nici nu-ti imaginezi cat de mult inseamna asta pentru mine.Iti multumesc din tot sufletul si te astept cu entuziasm de fiecare data. Numai bine iti doresc!

    P.S: Imi place tristetea,acea melancolie de a fi trist, care e de fapt o alta forma a fericirii.

    RăspundețiȘtergere
  13. Mă regăsesc în ceea ce scrii și în muzica pe care o postezi și să știi că uneori oamenii încearcă să pară puternici, surâd în loc să-ți dea replică...din punctul meu de vedere, a reușit să se stăpânească și să nu regrete ceva mai târziu...deși în felul acesta amândoi ați rămas cu un gust amar...dar o să vă reveniți

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. S-au mai linistit apele, dar acel gust amar de care vorbeai nu cred ca va abdica asa usor...Sau poate asa e dragostea.

      Ștergere
  14. poate e nevoie de cineva nou...dar nu sunt expertă în dragoste...oricum, cu zi ce trece e mai bine, cică timpul vindecă rănile :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe asta ma bazez si eu, desi uneori am senzatia ca vocatia timpului e aceea de a adanci aceste rani( are si el momentele lui de sadism, dar asteptam sa-si revina)

      Ștergere
    2. tu zici că rănile se adâncesc, eu susțin că se infectează și e nevoie de antibiotice...trebuie să-ți găsești antibioticul potrivit :)

      Ștergere
    3. Se vede ca esti o persoana perseverenta si increzatoare.

      Ștergere