sâmbătă, 16 martie 2013

ADAGIO


                                           
        Sunt conştientă că n-am dreptate gândind că dăruirea îşi are limitele ei. Dar iubirea nu cunoaşte limite şi puţin îmi pasă că strânsoarea e fugace dacă pot îmbrăţişa totul. Există  chipuri al caror zâmbet l-am iubit o după-amiază întreagă. Probabil nu le voi mai vedea şi, fără dubii, nimic nu-i mai simplu. Dar nu voi încerca să acopăr sub cuvinte flacăra regretelor mele. Există totuşi noţiuni pe care nu le-am înţeles prea bine niciodată, precum aceea de păcat. Căci dacă există un păcat împotriva vieţii, acela nu e poate să-ţi pierzi nădejdea, ci să nădăjduieşti într-o altă viaţă, privându-te de cinica şi neiertătoarea măreţie a acesteia…Să simţi tot ce te leagă de lume şi dragostea ta pentru câţiva oameni, să ştii că întotdeauna există pentru tine un loc unde sufletul îşi găseşte liniştea şi împăcarea: iată nespus de multe certitudini pentru o singură viaţă de om. Dar, fără îndoială, ele nu pot fi suficiente . În anumite momente însă totul visează la o mult dorită patrie a sufletului: da, acolo trebuie să ne întoarcem.
       Împlinirea se exprimă pentru mine în termeni de poezie, de mare şi de soare: ar trebui să învăţ astfel că nu există fericire extremă şi nici veşnicie în afara scurgerii timpului. N-aş vrea să fiu brutală, nici să par exagerată; dar în această viaţă pe mine mă neagă tocmai ceea ce mă ucide…Din celebra cutie a Pandorei, în care mişunau toate nenorocirile şi relele omenirii, grecii au scos speranţa abia la urmă, socotind-o răul cel mai redutabil şi înfricoşător. Nu cunosc simbol mai emoţionant. Fiindcă speranţa, dincolo de ceea ce se crede, e acelaşi lucru cu resemnarea. Şi a trăi înseamnă a nu te resemna.

       
                               

65 de comentarii:

  1. Iubirea nu cunoaste limite ,precum un pian care cinta un dor care doare, sensul de a ma tine in viata ascultind adierea vocii tale .Inainte de a fugi de aceasta soarta, nu lasa ca lumina iubirii sa se stinga, nu ma lasa sa-mi pierd credinta...Lia

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lia, suflet drag, poate ca timpul este Lumina. Dar Lumina, ce este Lumina?..Iubirea, Adevarul, Calea se afla inlauntrul tau mai mult decat iti poti imagina. Nu fii trista ...ca un cuvant transformat in soapta gandul meu sau al tau te va calauzi sa te recompui din pulberea de stele.....

      Ștergere
  2. Speranţa (nădejdea) e o formă de credinţă şi în general lucrurile devin reale doar atunci când crezi în ele. Dacă tu crezi în iubirea ta, nu contează ce formă de iubire e ori dacă ai dreptate, căci ea există.

    RăspundețiȘtergere
  3. A TRAI INSEAMNA ........ A SIMTI !
    A TE RESEMNA INSEAMNA ..... A MURI !
    AI DREPTUL LA FERICIRE SI MAI AI DREPTUL DE A FI " EGOISTA " !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt prea indiferenta ca sa nu fiu egoista.
      Dar sunt indeajuns de constienta ca sa realizez ca speranta poarta in sine o renuntare.

      Ștergere
  4. Prometeu, titan intre titani, nu as vrea sa il acuz pe insusi fratele tau, pe cel ce a luat-o pe Pandora de nevasta, el a fost pacalit de Zeus, nu il condamn pe Epimeteu.
    Era orbit de frumusetea Pandorei, poate de aici ne dam seama ca dragostea e oarba. Si nu il condamn nici pe Zeus ca i-a imanat acea cutie... condamn pe toti zeii din Olimp pentru ce au pus in ea.
    A mai ramas speranta, inchisa inca in cutie...
    Eu nu ma bazez pe speranta si nici nu cred in existenta ei. Pentru mine, speranta inca mai e inchisa in cutie si nu o sa am parte de ea.
    Tu, Prometeu, cel nascut din zeu si nimfa tu esti speranta de care ai nevoie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu, Zeitate, daca n-ai parte de ea, de ce crezi ca eu as putea avea ?
      Oare sa fim chiar noi propriile sperante, desi nu suntem decat niste damnate universuri de renuntari?
      Ah, iar am uitat ca eu vreau raul.

      Ștergere
  5. Nu vrei raul, privesti acea parte care unii nu vor sa o priveasca :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Omul trebuie sa treaca prin rau pentru a ajunge la bine..."estetica urataului" Baudelaire si Arghezi o stiau mai limpede.

      UpS,dar daca nu mai ajunge?

      Ștergere
  6. So you ware the demons into..

    RăspundețiȘtergere
  7. Câteodată speranța poate sa fie cel mai rău lucru, dar câteodată ea este singura care te mai menține pe picioare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Toata tragedia omului incepe odata cu speranta. Fara ea, totul ar fi mai simplu.

      Ștergere
  8. Gabriel Liiceanu afirma ca pentru a trai oamenii trebuie sa fie conectati la un rezervor de sperante.
    Si dac-ai asa, oare asta nu inseamna ca speranta devine un izvor din care viata isi soarbe acel ,,maine'' al tuturor?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Suntem prizonierii propriului sumbru scenariu. Cine ne-o fi turnat atata entuziasm in deceptii ?

      Ștergere
  9. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  10. sa te minti pe tn insati si sa crezi in ceia ce nu crezi cu adevarat cu timpul te face mult mai naiv dar traiesti mai frumos,,,,,;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am mai spus-o undeva: nu mai vreau sa fiu fericita, ci doar constienta.

      Ștergere
  11. bufff e dificil sa traiesti asa...dar e o decizie inteleapta!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sau poate nu e deloc inteleapta. Dar mie imi convine mai mult.

      Ștergere
  12. Nu te-am mai citit de câteva zile. Răceala mă doboară . Mărturisesc că ce ai scris aici m-a liniștit într-o oarecare măsură ... Hei Holy , sper că ești bine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu stiu in ce masura intrebuintez corect termenul, dar DA, sunt bine.
      Insanatosire grabnica, Codrina!

      Ștergere
    2. Îți mulțumesc tare mult pentru urare , mulțumesc că mi-ai împărtășit numele tău dar rămân la Holy , din punctul meu de vedere se potrivește de minune !

      Ștergere
    3. Mai facem ?! E neapărat să facem ceva și cu el ?

      Ștergere
    4. Hmmm...Ma pui in incurcatura...Dar sa fim serioase, stii cum spune francezu', "nimeni nu poate fi mai catolic decat Papa."

      Ștergere
    5. Si ce daca?! . Eu te privesc ca pe o "Holy" , lasa la o parte , la naiba , "Sinner" !

      Ștergere
    6. :))Ok. Habemus "Holy".Scot fum alb.:))

      Ștergere
    7. :)) (ma scuzati,insa nu m-am putut abtine)

      Ștergere
    8. Wow....:)) Da: cik mov e culoarea care simbolizeaza melancolia si "iubirea trista".

      Ștergere
    9. Da? I-auzi.Vezi, tu, "Sinner-ul" din mine parca sintetizeaza doar ceea ce-i convine.
      :))

      Ștergere
    10. Atat timp cat consideri de cuviinta...:))
      Totul se rezuma la "pare ca".

      Ștergere
    11. Stiu eu prea bine ca nu e nevoie de nume. Nu aici.
      Si totusi, pe tine cum te-au botezat muritorii, zeu evanescent?

      Ștergere
    12. Sunt leu de mare muritor..
      Croieste-mi drumu-n larg!
      Calauza,vrei sa-mi fii?

      Ștergere
    13. Ah, de-as putea...Pot incerca.Dar tocmai eu ?..si pe mine m-a parasit Calauza. Ma aflu cu totul in bezna fara sa pot face niciun pas singura.Ajuta-ma!

      Ștergere
    14. Tu-mi esti prinsa-n chingi
      Cu dinti-ascutitit te voi smulge
      Din largul innecat!
      Tu-mi esti inger..prometeu intruchipat!

      Ștergere
    15. Cine, eu? Sa-ti fiu eu pană,sa-mi fii tu zbor,iar noi sa fim cadere? Dar unii ma cred o ticăloasa.Eu vreau doar sa fiu salvata. Asta le spun de fiecare data când rasucesc cutitul in ei.

      Ștergere
    16. Din mine sange nu va curge
      Caci insetat e de cutitu-ti
      Infometat e de taisu-ti mat,
      Ce-mi poarta insumi trupu-n zbor!

      Ștergere
    17. Ne vom etala suicidurile
      In simple rătăciri de cuţit.

      Ștergere
    18. Rataciri de lame arhitecte
      Ce sculpteaza-n trupurilile noastre
      Dorinti de buze muscate
      Rame...zbatute-n venele stricate!

      Ștergere
    19. http://www.youtube.com/watch?v=eUJxrkPGQ5Q

      Ștergere
    20. Noi vrem sa fim vii
      Daca Noaptea asuda!

      Ștergere
    21. Sa-ne-afundam in ea
      Sa cugetam in ruga!
      Adina,calatoare pasare sihastra
      Tunde-mi aripile din zbor!
      Caci tu,esti sfanta creatura,
      Iar eu,mancata-s aievea de ura.
      Purifica noaptea-n prezent..
      Si-alunga-mi orice demon violent!

      Ștergere
    22. Pasărea e suspendată printre înălţimi.
      Aripile tot nu funcţionează.

      Ștergere
  13. poate n-ai să crezi, dar am plîns ,cînd am citit acest mesaj.Doare,se simte e adevărat!mulțumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu iti multumesc. Plangi lacrimile celor care n-au putut sa intalneasca stelele.

      Ștergere