joi, 14 martie 2013

Jocul cu mărgele de sticlă


             "Inima mea clocoteşte destul şi singură. Am nevoie de cântece de leagăn şi
      pe  acestea le-am găsit din belşug în Homer. De câte ori nu-mi adorm cu cântec sângele răzvrătit! Fiindcă niciodată nu s-a văzut ceva mai schimbător, mai nestatornic decât inima mea."
                                                                                                                     Goethe
 
                                    

         Lucrurile pe care le vedem sunt aceleași care se află și în lăuntrul nostru. Nu există altă realitate decât aceea pe care o purtăm în noi. De aceea, oamenii trăiesc, în majoritatea lor, atât de ireal, pentru că iau drept reale imaginile de afară, pe când lumea lor interioară n-o lasă deloc să se manifeste. Poţi fi fericit si așa. Dar când îţi e cunoscută și cealaltă faţă , atunci nu mai poţi alege să mergi pe drumul pe care-l urmează cei mai mulţi. Drumul majorităţii e ușor, al “însemnaţilor” e anevoios. Am fost un “căutător” şi încă mai sunt, dar nu mai caut în cărţi şi în stele, ci încep să iau aminte la poveţele pe care mi le şopteşte basmul sângelui din mine. Povestea mea nu e plăcută, nu e dulce şi plină de armonie precum poveştile născocite, are gust de tulburare şi deşertăciune, de vis şi nebunie precum viaţa tuturor oamenilor care nu mai vor să se mintă unii pe alţii. Dacă te uiţi adânc în abis, se reflectă şi abisul în tine: suntem grandioasele reminiscenţe ale acestuia.
        Viaţa fiecărui om e o cale către sine însuşi, încercarea unei căi, intuirea unei poteci. Nimeni nu a fost vreodată pe de-antregul el însuşi; şi cu toate astea, fiecare tinde spre asta, unul mai înăbuşit, altul mai senin, fiecare cum poate. În fiecare suferă creaţia, în fiecare s-a întrupat spiritul, în fiecare se crucifică un Mântuitor. Venim din acelaşi abis însă fiecare tinde, ca o încercare şi o aruncare din adânc, către propriul său Ideal: ne putem înţelege unul pe altul, dar de explicat se poate explica fiecare doar pe sine însuşi.
 
                                      
  
                          

32 de comentarii:

  1. Tu Prometeu ce tii vie flacara iubirii,care imi citesti gindurile si imi cunosti sufletul ,incerc sa te ating si apoi ma retrag speriata sub o masca care imi umbresc emotiile.Lia

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Suflet drag, sa nu te sustragi niciodata infinitului de universuri care salasluiesc in tine. Doar in propriul abis sufletesc, vom descoperi Calea, Adevarul si Viata.

      Ștergere
  2. Tu Prometeu ce tii vie flacara iubirii,care imi citesti gindurile si-mi cunosti sufletul, incerc sa te ating si apoi ma retrag speriata sub o masca care sa-mi ascunda sentimentele. Lia

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Sa nu-ti fie teama sa explorezi infinitul din tine. Fiecare om în parte nu e doar el însuşi, e în acelaşi timp şi unicul, extraordinarul, în orice caz importantul şi ciudatul punct în care se întâlnesc fenomenele lumii o singură dată în acest fel şi nicicând iarăşi.

      Ștergere
    3. Lia, oare o sa iti vedem gandurile afisate sub forma unor postari? :D In trecut ne-am citit, ne citim si acum...

      Ștergere
    4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    5. Hai sa vad ce pot face, o sa vorbesc cu ea poate, poate...

      Ștergere
    6. Ceva imi spune ca are multe de oferit !

      Ștergere
    7. E un suflet bland pe care il cunosc, a mai scris si scrie si acum dar fara masca. :)

      Ștergere
    8. Mi-am dat seama ca e un suflet care poate darui enorm, tocmai pentru ca "tace" in anonimat, tocmai pentru ca isi ascunde sentimentele sub o masca.
      Numai inimile ce nu "vorbesc", au cu adevarat ceva de spus.

      Ștergere
  3. Prometeu, titan intre titani, focul creatiei tale nu a trecut neobservat de mine. Pentru oameni ca tine "ma explic" si poate ne intelegem, poate ne stim abisul. Fiecare are abisul lui, mai negru, mai intunecat, fiecare isi priveste abisul si isi striga cantecul, de astazi, de ieri sau de ziua de maine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tlaloc, existentele noastre sunt inevitabil interconectate.
      Si de n-am fi mai mult decât indivizi unici, de s-ar putea într-adevăr să fim scoşi cu desăvârşire din lume cu un singur foc de armă, nu ar mai avea rost să istorisim poveşti.

      Ștergere
  4. Totuși , sunt nenumărate momente care ne aduc în stadiul să nu ne mai înțelegem nici pe noi înșine

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Categoric. Dar trebuie sa murim incercand cu orice pret sa mergem inainte, sa fim noi insine.

      Ștergere
  5. Un subiect interesant, realitatea noastra si iluziile realitatii colective. Fiecare vede totul in felul sau, dar am capata o mare durere de cap meditand pe tema asta, dar despre minciuna pot spune ca e singura ce mentine viu adevarul si-i da forta... echilibrul, etc...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Oare fara minciuna n-am putea ajunge la Adevar...?

      Ștergere
  6. Ai citit cartea "Jocul cu margelele de sticla " ?

    RăspundețiȘtergere
  7. Foarte frumos , mi-ai predat o lectie importanta cu acest articol.
    Imagineaza-ti doar , cat de frumos am putea vedea realitatea..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. In primul rand, am incercat sa-mi "predau" mie insami, sa "ma explic".
      Viata este o superba iluzie.

      Ștergere
  8. Abisul murmura-n noi si ne ploua aripile nenascute inca, iar lumanarile adevaratului nostru miez sunt prea adesea purtate de vant in stoluri de frunze...

    RăspundețiȘtergere
  9. Ne luptăm cu morile de vânt în a încerca să descoperim absolutul în ceva diferit decât propria noastră existenţă!Idealul,noi îl reprezentăm. :)

    RăspundețiȘtergere