duminică, 10 martie 2013

Melodramă



 
 
        Din acele minunate clipe petrecute astă-vară pe meleagurile italiene (pe care le invoc cu mult dor şi patos) s-a păstrat mai cu seamă amintirea intactă a  unei emoţii pure, a unei clipe suspendate în eternitate: a asculta “Melodramma” lui Bocelli în timp ce străbaţi ruinele Veronei contemplând semeţia Alpilor Lombardiei…Totul dobândise un fior vinovat de dragoste şi de moarte : parcă Romeo şi a sa Julieta începuseră să-şi cânte tragedia, iar eu, stăpânită de copleşitoarea melodie şi de măreţia peisajului sau a istoriei, proiectată până la capătul fiinţei mele, îmi spuneam în şoaptă: “ Pe propriile ruine am ajuns să  ştim cine suntem.” Dar, neîndoielnic, eu nu-mi atinsesem încă limitele.
       Există locuri unde spiritul moare pentru a se naşte un adevăr care este însăşi negaţia lui. În Milano, printre atâtea monumente colosale, am înţeles pentru prima dată ce e gloria: dreptul de a iubi fără măsură. Tristeţea e, acolo, ea însăşi foarte confuză, ca tăcerea în care întunericul şi aurul se amestecă la fel cum s-au amestecat în istoria Italiei fastul şi crima. Ah, şi Lacul Como- un poem divin al naturii- m-a încredinţat că melancolia acestei ţări e întotdeauna un comentariu al Frumuseţii şi chiar dacă ştiam că milioane de oameni admiraseră aceste peisaje, pentru mine ele erau primul surâs al cerului. Aici totul este nobil şi emoţionant, totul vorbeşte despre dragoste: vilele clasice, grădinile lor elaborate şi opulente, muzeele, palatele ducale, calmitatea înşelătoare a apei, porumbeii din porturi care par că suferă de o boală misterioasă ce îi ucide, toate formează un tablou pitoresc, plin de mister şi de o tulburătoare frumuseţe… Şi îţi dai seama că decadenţa fostului imperiu n-a reuşit decat să-i tulbure senzualitatea...
      Şi iată cum uitarea de noi înşine, sorbită din înflăcărarea acestei fermecătoare ţări, ne-a pregătit pentru acea învăţătură care ne răpeşte propriei istorii: lumea este plină de urmele celor care au crezut în ceva…Italia crede şi în vanităţile ei, şi în dreptatea ei. Trăieşte în provocarea pe care o aruncă destinului şi cu aroganţa pe care o au întotdeauna învingătorii.
     Şi cum să nu te agăţi de singura fericire aşteptată, care ne bucură atât, dar care trebuie să piară! Îndoit adevăr al trupului şi al clipei, ţâşnit din contemplarea sublimului :
 
                            "Au izbândit aceste plaiuri - iată ! Îşi au de-acum zeiţa-ncoronată ."
                                    
Alpii  îmi par umbriţi de o istorie secretă pe care o presimt în aerului rarefiat la această altitudine de peste o mie de metri.


Constaţi că sunt o mulţime de lucruri pe care nu le poţi afla decât aici, în acestă combinaţie de realitate şi irealitate care-ţi restituie în oglinzi propria imagine îmbătrânită cu câteva veacuri...
 
 
"Noi am venit numai să dormim / Noi am venit numai să visăm / Nu-i adevărat,/ Nu-i adevărat/ C-am venit să trăim pe pământ " (cântec latin)      
 
                                 

42 de comentarii:

  1. Muzica e o salvare de neliniste ....La fel ca iubirea, produce in sufletul nostru o anumita vibratie interioara ce deschide drumuri sentimentelor. Vibratie care ne ajuta sa simtim si sa auzim glasurile naturii si chemarea iubirii.Lia

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Fara muzica si fara natura, viata ar fi o greseala.

      Ștergere
  2. Si eu am vizitat Roma anul trecut.Parfumul cladirilor vechi, aroma marii si istoria zbuciumata dintre ruine inca mai rasuna in mine...

    RăspundețiȘtergere
  3. Sper sa ajung si eu la vara in zona Romei, in special la Vatican: imi doresc nespus sa vad Capela Sixtina.

    RăspundețiȘtergere
  4. Si oare locuri si stanci,porumbei
    Sunt daruri ascunse de zei?
    Sau doar ispite tasnite din ei..
    Ingeri,franturi din vestiti prometei?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Zeii ne vorbesc prin tot ce vedem. Daruri sau ispite- ma abandonez lor cu frenezie: nu le pot refuza, nu le pot rezista.Si oare cine ar putea ?

      Ștergere
  5. Răspunsuri
    1. Cine, eu? Se intampla destul de rar.
      :))

      Ștergere
    2. Ai relaltat un peisaj care iti incanta sufletul, imi imaginez cum radiezi cand vorbesti despre acest peisaj. Ca o persoana care vrea sa descrie cat mai multe despre aceasta "minune".

      Ștergere
    3. Si totusi nu resusesc sa exprim cu desavarsire acea unica intensitate: cuvintele imi sunt prea putine.
      Probabil ca "minunile" trebuie in special traite...si atat !

      Ștergere
    4. deaceea e o postare mai speciala, deaceea am zambit :)

      Ștergere
    5. Inseamna ca aceste cuvinte si-au atins scopul.

      Ștergere
  6. Altho I was unable to open and enjoy the video, I did read and enjoyed your post.

    You wrote: "I understood for the first time what's glory: the right to love without measure." I found that statement to be profound. Thank you for sharing.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Indeed...It's the glory of God.
      That's me who must thank you. I'm impressed.

      Ștergere
  7. Frumusetea Italiei abia poate sa fie descrisa in cuvinte , insa tu ai reusit prin putine sa redai cele mai importante si caracteristici frumuseti

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu stiu in ce masura am reusit.Conteaza ca am simtit.

      Ștergere
  8. Foarte frumos. Am fost in Italia, cand eram mai tanar :)) . Dar , citind randurile tale , ma faci sa imi doresc sa revin si sa privesc acele locuri cu mult mai multa atentie ,

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cand erai mai tanar!?:))Ar trebui sa ne simtim atat de batrani deja?
      Tu ai fost doar in Padova. In Alpi e Raiul pe pamant.

      Ștergere
  9. Și eu am fost în Italia , și-mi pare atât de rău că nu am reușit să-i văd toată splendoarea . Ai scris atât de frumos , ești minunată Holy !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Italia e magnifica !
      Btw, ma simt mai mult Sinner decat Holy.

      Ștergere
    2. Ce te face să te simți așa ?

      Ștergere
    3. Asta cred. Sunt departe de orice noblete sufleteasca: "Aici jos sunt vulturi care devoreaza inconsumabile inimi."Ba mai mult, sunt tentata sa cred ca (aproape)toti muritorii se afla cam in aceeasi situatie.

      Ștergere
    4. Pentru asta există Taina Spovedaniei . Am păcătuit și regretăm , mergem și ne deschidem sufeltul lui Dumnezeu . Dar nu sunt eu în măsură să zic asta, e doar părerea mea, nu sunt nici eu departe de ceea ce crezi , dar îmi place să mă gândesc că Dumnezeu e acolo sus , și tot ce se întâmplă , se întâmplă cu un motiv .

      Ștergere
    5. Nu cred ca m-ai inteles in totalitate.Nu m-am referit la "pacate" intr-o viziune realist-religioasa, ci mai cu seama la o anumita nuanta spirituala care tine de destin.
      Dante spunea la intrarea in infern: "Lasati orice speranta voi ce intrati aice." Crezi ca Taina Spovedaniei ne poate scapa de noi ?

      Ștergere
    6. Spovedania este ca o baie în care ne spălăm de toate întinăciunile lăuntrice . Nu cred că ne poate scăpa de noi , până la urmă , avem o conștiință .

      Ștergere
    7. Spovedania se poate realiza in diferite forme, nu avem neaparat nevoie de "intermediari". Exista tainice tristeti, regrete si cainte care valoreaza mai mult decat o confesiune de 5 minute facuta unui preot.
      Totul depinde de adevarata Credinta, iar asta nu are musai legatura cu ritualurile bisericesti.
      Poate gresesc.

      Ștergere
    8. Tocmai am făcut la școală viața Sfintei Maria Egipteanca . Aceea este dovada că ceea ce ai spus tu este adevărat !

      Ștergere
    9. Ooo, da... am "invatat" la religie..si pe mine m-a surprins povestea Ei.

      Ștergere