luni, 4 martie 2013

Tentaţia apolinică


                           "Când ești pe pământ, poţi după voie să stai pe loc sau să înaintezi,
                                           când zbori însă, nu poţi decât să înaintezi."

   
 

         Visătorul de cuvinte își încearcă pentru ultima oară puterea creatoare. Nu știe ce să scrie și nici nu va afla decât în momentul în care va pune ultimul punct la sfârșitul ultimei fraze.  Cuvintele par a juca un “joc secund, mai pur”, atrăgându-l în imensitatea lor, copleșindu-l până la nefiinţă .
         Visătorul de cuvinte, eternul îndrăgostit de discurs, știe că, în momentul în care finalul va decide clipa, el va rămâne pururi captiv în labirintul creaţiei.Va retrăi la infinit experienţele personajelor sale, ale “fiinţelor de hârtie “ și le va reface drumul cunoașterii, într-o lume a eternităţii... Visătorul adevărat este un suflet singur. Şi pe măsură ce crește în ochii  celorlalţi, se cufundă tot mai mult în solitudine. Iar dacă  este suficient de bun, în fiecare zi e nevoit să se confrunte cu eternitatea sau cu absenţa ei.
         Visătorul de cuvinte intuiește în fiecare vers un nou început, o nouă încercare de a atinge ceva care rămâne mereu de neatins, iar pentru aceasta e imperios să meargă mai departe decât ar fi crezut vreodată că ar putea ajunge, să iasă în “larg”, până când va rămâne cu totul singur, lipsit de orice sprijin.
         Visând pe aripile diafane ale Frumuseţii, ale sublimului, el plânge lacrimile celor care n-au putut să întâlnească stelele, punând în mișcare întregul suflet al omului prin acea forţă magică și unificatoare căreia i-am dat în exclusivitate numele de imaginaţie și spirit, de stranie euforie, de tainică imersiune în vis... Lumea, omul, natura, arta sunt ca niște poeme care comunică între ele, fără sfârșit, împrumutându-și taine din lumină și din melancoliile obscure.
 
                                          

                                          

20 de comentarii:

  1. „Lumea, omul, natura, arta sunt ca niște poeme care comunică între ele, fără sfârșit, împrumutându-și taine din lumină și din melancoliile obscure.” - atât de frumos te-ai exprimat , îmi place atât de mult să citesc ce scrii ! Mă înclin !

    RăspundețiȘtergere
  2. Poate doar o impresie, dar sunt mandru in mare parte ca 10% din mine s-a regasit in aceasta postare, nu spun ca e despre mine, dar ma bucur ca m-am regasit in "Conditia creatorului". Foarte bine punctat, frumos !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Ma bucur ca te-ai regasit !

      Ștergere
  3. Foarte frumos ai scris. Sunt de acord cu tine ca visatorul de cuvinte este un solitar. Cred ca el isi trage energia din reactia publicului si astfel se arunca in agonie sau extaz,= - depinde cat de bun este.
    Inspiratie in continuare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe măsură ce crește în ochii celorlalţi, se cufundă tot mai mult în solitudine.Cele 2 notiuni sunt invers proportionale, chiar daca e greu de crezut.

      Ștergere
  4. Fără de sfârșit și fără de început într-o lume goală și neagră "Visătorul de cuvinte" își începe călătoria spre a crea o lume pe care "Omul" atât de Divin în adâncul lui,să o poate atinge,să o poată simții cu sufletul,să-și poată imagina cea ce nu a gândit vreodată."Visătorul de cuvinte" începe să dea luminic obscure prin "melancolii obscure" ,printre umbre negre ce-i bântuie sufletul plin de păcat,dar într-un final crează o lume "Divină" și el "Visătorul de cuvinte" se transformă în Soare pentru această lume facan-d ca rodul imaginației lui să evolueze,dar la final moare dezamăgit pentru că mereu lasă în urmă lui lipsuri,lasă o lume neterminată și cu el se stinge și lumea,cade iar în "noaptea" numită timp ce devorează tot și nu lasă în urmă nimic,lasan-d momeală un ținut gol,altui creator,ademenindusi prada,devoran-d tot ce e superb cu o sete nebună de cunoaștere.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
  5. Răspunsuri
    1. "Din bube, mucegaiuri si noroi iscat-am frumuseti si preturi noi".Visatorul de cuvinte trebuie să “întreacă” realitatea trivială și să atingă “perfecţiunea” creaţiei, caci dincolo de orice dualitate, moarte și timp, cea mai mare fericire după aceea de a iubi, rămâne aceea de a-ţi mărturisi iubirea.

      Ștergere
  6. Vanator de vise,ce-si poarta sufletul in limba fierbinte a lantului jucaus de cuvinte..verticalul efemer ce leaga nordul infinit de abisul fumuriu.. tulpina ce-adulmeca iluzii dezbracate pe hartie,ce musca cu pofta din trupul tinerei iubiri..o izbeste de tamplele absurde si zambetu-i tasneste din canini.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai spus-o tu mai coplesitor si mai abstract decat mine..."strai de purpura si aur peste tarana cea grea."

      Ștergere
  7. Viata e atat de frumoasa cand poti sa visezi , cand , acolo in lumea ta poti sa faci ce vrei , realitatea nu e tocmai placuta , poate doar cateodata , dar cu lucrurile enumerate de tine , vise , arta , poezie etc , realitatea e usor de suportat , capata dulceata lucrurilor frumoase..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta incerc din rasputeri sa fac de vreo 21 de ani...Nu stiu in ce masura reusesc.

      Ștergere
  8. Tu, titan intre titani, cel ce poarta in maini focul dorintelor noastre... ai ars betele vechiului stejar si din carbunii ce au ramas am scrijelit peretii pesterilor. Am ramas visatorul nebun ce inca mai crede in iubire, taina sufletului ce nu are cuvinte. Nebuniile mele arse de dorinta unui suflet ce nu isi gaseste locul se pierd printre randurile unui biet zeu, uitat de lumea noua. E greu sa fi visator, e greu sa crezi in ceva. Dintre muritorii ce citesc insiruirile unui nebun doar putini ii inteleg glasul mut ce striga in sufletul lui. si daca am fi cu toti nebuni... Cuvintele nu sunt altceva decat reflexia sufletului nostru zbuciumat...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oh, plansul lui Nietszche. Oh, Tu, Zeitate straveche care aduci lacrimile divine intru purificarea firii, visatorul de cuvante nu este decit un capitol al patologiei sufletului.
      El moare "salvand tot ce se putea salva".

      Ștergere
  9. Visatorul de cuvinte moare inainte de a trai ca-i atarna candelabrele lumii,intesate de adevaruri,pe umerii zdrentuiti de razboaile absolutului...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Un veritabil Don Quijote al cuvintelor !

      Ștergere