sâmbătă, 13 aprilie 2013

Synecdoche


                                                    

         Oamenii iubesc mai puternic şi mai stăruitor frivolitatea decât sublimul. Numai idealul  le dă o senzaţie stranie. De ce între Iisus şi Don Quijote inima noastră înclină pentru ultimul? Ce ne poate lega sufletul mai mult de “cavalerul tristei figuri”, decât de cavalerul crucii? Doar Hristos şi-a sacrificat viaţa  pentru noi toţi, pe când Don Quijote şi-a risipit-o pentru o iubire imaginară…Cu toate acestea, ce ne face să vedem în Don Quijote o experienţă dusă mai departe, un risc mai definitiv şi mai total? În Iisus, realitatea şi iluzia şi-au distribuit rolurile într-o egală măsură. Noi ştim cât s-a înşelat Iisus crezând în noi, câtă iluzie şi speranţă este în existenţa sa, dar ştim şi cât a jertfit în mod real pentru noi. Atâţia oameni ne mărturisesc, doar, că fără el ar fi căzut pradă deznădejdii, boala de care toţi ne temem cel mai mult. Unora, chiar, istoria fără Iisus li s-ar părea golită de sens.
        Iisus trebuia să existe. Atâta lume l-a cerut, atâta lume are nevoie disperată de el. Dar cine l-a cerut pe Don Quijote? El nu trebuia să se nască. Şi fiindcă nu trebuia, nimeni nu l-a înţeles şi nu-l va înţelege. Să-ţi risipeşti viaţa pentru nimic, să atingi sublimul în inutilul absolut ! Mai departe nu se poate merge, mai departe nu mai ai ce atinge. În toată viaţa lui, Don Quijote este mai singur decât Iisus pe Ghetsimani, mai singur pentru noi. Noi, care suntem conştienţi de tragedia pe care el nu şi-a bănuit-o, noi, discipoli depărtaţi ai lui, dar fără darul iluziei.
        La Don Quijote, iluzia este un dar divin, o graţie, idealul suprem al speranţei. Şi acest dar a fost atât de mare, încât nouă nu ne-a mai rămas nimic. Mă întorc mereu prin cuget şi simţire la acest erou mesianic, fiindcă el ne-a demonstrat că unica mediocritate injustificabilă e mediocritatea iluziilor, că poţi fii un ratat fără să fii mediocru, că o viaţă poate fi împlinită  nu numai printr-o reuşită, ci şi printr-un eşec. Aş vrea să mi-l imaginez pe Don Quijote pe cruce şi noi să fim oamenii fără de lege de la dreapta lui, cărora să le promită: “adevărat vă spun că astăzi veţi fi cu mine în paradis”. În paradisul iluziei.

                              

66 de comentarii:

  1. Lumea,daca se mai poate numi asa.Aceste creaturi terestre conduse pana si de reclama la coca-cola vede in aceste prostii de povesti maratia creatiei si a fabulatiei.Insetati de sange mai rau ca Iuda dupa arginti.Iisus nu a varsat destul pentru ei,n-au apucat sa soarba toti cat au vrut.E prea putin un Iisus pentru zilele noastre,ne-ar trebuii Mii si sa moara toti unul dupa altul ca-n filmele de actiune si tot nu sa-r satura.Oameni nebuni,popoare draconice,Templierii,Nosferatum,Lucifer,religii false,Gey,Lesbiene,Bisexuali,Travestiti,toate printre noi si sunt privite ca ceva normal.Unde mai e Credinta?Unde a disparut sufletul din ei?Acea flacara Divina unde e?Unde e frica de Dumnezeu?Unde a disparut Dumnezeu din ei toti?

    Teddy

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu cred ca Dumnezeu se ingrozeste atunci cand isi priveste creatia. Singurul motiv pt care n-as dori niciodata sa fiu in locul Lui este pentru ca m-ar inspaimanta mediocritatea creatiei mele.
      Mai e mult pana la El, indiferent cate posturi am tinut si cate Biserici am "trecut pe lista".

      Ștergere
    2. de ca sa existe frica de Dumnezeu? nu inteleg deloc acest lucru...sa traiam cu frica decat sa preferam o constiinta curata?

      Ștergere
    3. Nici eu nu inteleg acest concept: pentru mine acel Dumnezeu tiranic nu exista.Nici macar nu sunt sigura ca a fi bun inseamna neaparat a fi mai aproape de Dumnezeu.Il cautam unde nu e, executam si gandim in virtutea inertiei fara sa analizam in profunzime ce simtim, care ne e Credinta si Adevarul.

      Ștergere
    4. nu mai exista credinta,nu mai exista un dumnezeu si nici nu a existat vreodata,e un mit,el e doar povestirea care ne face sa traim dupa anumite principii...corectitudene,bunatate,sinceriatate,iubire,afectiune,mila etc...pe cind ceilanti profita ca noi credem in acel "dumnezeu"si ne zonbiaza mai departe "futindune" din toate partile posibile,ca sa nu avem curajul sa ne urcam mai sus,s-au cel putin sa fim toti egali,sa traim mai bine.Dupa parerea mea politica si credinta ne spala crierii in fiecare zi pentru ca ei d emoment sunt puterea.Si chiar daca a existat vreo data un Dumnezeu credetima d emult a fugit s-au a fost asasinat...!!!

      Ștergere
    5. Eu cred ca exista totusi o diferenta intre Biserica si Credinta. Biserica ne spala creierii intr-adevar, dar poate ca inca nu l-am "asasinat" pe Dumnezeu si poate ca El se afla acolo unde foarte putini il cauta: inlauntrul lor.Vreau sa cred asta.Vreau sa cred ca nu suntem atat de singuri.

      Ștergere
  2. Frivolitatea ne împinge, cred eu, să-l alegem "pe ultimul". Există un punct în procesul de maturizare, care ne face să credem, însă în acelaşi timp să ne punem întrebări.
    Multe întrebări...
    Bună dimineaţa! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Ne regasim mai mult in tragedia celui din urma. Totusi, Mesia si Don Quijote trebuie sa fi fost parteneri.

      Ștergere
  3. Răspunsuri
    1. Cat se poate de bine. Tu ti-ai rezolvat vechile probleme?

      Ștergere
    2. Se cam rezolva de la sine tot,incepe sa revina totul la normal. :">

      Ștergere
    3. Asa se intampla intotdeauna. Ti-am spus ca "toate curg".

      Ștergere
    4. Da , desi sper sa nu mai trec prin asa ceva niciodataaa!:))

      Ștergere
    5. Si daca o sa se intample, o sa treci din nou peste.Viata e imprevizibila.

      Ștergere
    6. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    7. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    8. God knows I don't want to be an angel.
      :*

      Ștergere
    9. Nu-i asa? E ca un imn al fiecarui om !

      Ștergere
    10. stii cum, "din nou si din nou si din nou si din nou ... "

      Ștergere
    11. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
  4. "De ce între Iisus şi Don Quijote inima noastră înclină pentru ultimul? Ce ne poate lega sufletul mai mult de “cavalerul tristei figuri”, decât de cavalerul crucii?"

    Amândoi sunt victimele unor iluzii. Diferenţa este că iluzia propusă de Don Quijote ni se pare nouă, oamenilor, mult mai accesibilă decât cea propusă de Iisus.
    Orişicât, o iubire omenească e mai facilă decât îndumnezeirea. Sau nu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Amandoi sunt victimele unor iluzii, amandoi au fost parteneri pe drumul tragediei. Dar mi se pare ca noi toti ne regasim mai mult in drama celui din urma, in frenezia lui de a lupta pentru cauze pierdute, in agitatia si dulcea lui "nebunie" care ascunde o suferinta enorma ce transforma zbuciumul in victorie.

      Ștergere
  5. Probabil că da.
    Mereu mi-au plăcut luptătorii. Poate fiindcă mie mi-a fost mai la îndemână sacrificiul decât lupta. Am iubit în ceilalţi ceea ce n-am găsit în mine şi în felul acesta m-am completat.
    :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Cei care nu renunta, chiar de sunt mereu infranti.
      Iubim în ceilalţi ceea ce nu găsim în noi, dar intotdeauna critim la altii ceea ce de fapt criticam la noi. Probabil tocmai de aceea cand o sa ne cunoastem si o sa ne acceptam, vom estompa resentimentele si vom invata sa iubim sincer si firesc.

      Ștergere
  6. Da, aşa se spune. E o teorie care se verifică destul de bine.
    Într-un fel, atitudinea de care spui explică faptul că atragem în jurul nostru tot ceea nu acceptăm că suntem.
    Conştiinţa noastră funcţionează ca o membrană permeabilă selectiv. Şi tot ceea ce nu acceptăm că ne reprezintă, rămâne împrejurul nostru. De asta se întâmplă ca oamenii buni să aibă parte de întâmplări rele şi invers.

    În privinţa non-renunţării, mi-ai amintit de cel mai iubit dintre pământenii mei. De perseverenţa lui... :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Legea atractiei este intotdeauna invalidata si infirmata in ceea ce ma priveste.

      Ștergere
    2. În ce sens? Atragi lucruri şi persoane aflate în antiteză cu tine sau dimpotrivă, oameni şi lucruri care sunt asemenea ţie? Sau totul e aleator, fără a se supune vreunei legităţi de funcţionare?

      Ștergere
    3. In sensul ca lucrurile nu se intampla niciodata cum imi doresc eu sau cum mi le imaginez eu. Nu specific ca acestea iau neaparat o intorsatura negativa, ci doar ca nu arata ca-n plasmuirile mele. Asta cred ca face parte din farmecul imprevizibil al vietii.

      Ștergere
    4. Înţeleg.
      Cred că unii ar renunţa la farmecul dat de imprevizibilitatea vieţii de dragul controlului. Mie mi-ar plăcea să pot avea control asupra tuturor chestiunilor cu care mă confrunt. Dar, desigur, asta e utopie.

      Ștergere
    5. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    6. Uneori, pana si "liberul-arbitru" imi pare o utopie. Mi-e teama foarte ca suntem niste marionete patetice in mainile destinului si ale hazardului.

      Ștergere
  7. Ceea ce atrage la "mai tanarul" Don Quijote este,cred eu,accesibilitatea. Ne-am obisnuit sa-l consideram pe dumnezeu un fel de judecator,o fiinta,sau mai degraba non-fiinta,capabila sa ne dirijeze viata,sa isi asume niste alegeri pentru noi. Un parinte care nu-si cunoaste copilul intruchipat de prea multi indivizi,un parinte care sacrifica pentru a salva si nu obtine nimic. In fine,provenind de la Intelepciunea Suprema,mi se pare un lucru prostesc. Iar voiajul lui iisus pe cruce nu-i nicidecum un act inspirat,care sa atraga.
    Insa fatetele lui Don Quijote sunt fatetele omului,in frumusetea lui hazardata si impura. Poate ca este idealul de care sa ne apropiem,mai degraba decat iisus,divinitatea lui iisus fiind divinitatea obedientei in fata sortii. Don Quijote putea fi doar un altul care isi accepta conditia,un mizerabil fara teluri. Dar..el razboieste cu morile de vant. Este o poezie frumoasa ascunsa aici,o poezie care ar trebuie sa ne sfideze iluzia despre divin. In om este divinitatea,din om se rasfrange.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Iti multumesc pentru rezonanata si pentru cuvintele edificatoare pe care le-ai asternut in acest sens. S-a intamplat sa fiu judecata "gresit" dupa aceasta abordare care poate parea blasfemica( in viziunea unora), dar care nu are de fapt nimic de-a face cu Credinta, insa ma bucur nespus ca exista si oameni ca tine care isi asuma riscul de a descifra simbolurile si de a fora viziuni existentiale. In paradisul iluziei, Mesia si Don Quijote trebuie sa fi fost totusi parteneri, caci ambii s-au sacrificat in virtutea unei superbe si mult ravnite inutilitati.

      Ștergere
  8. Titan intre titani, fie ca ziua sa iti fie luminata!
    Ai ales sa vorbesti despre extreme, o zeitate, un stalp al credintei din ziua de astazi si un idealist, un vanator de iluzii. Nu stiu daca rolurile intre cei doi se pot schimba, Iisus s-a jertfit pentru toata lumea iar Don Quijote si-a purtat razboiul pentru o singura persoana, Golgota lui fiind morile de vant. Iisus a avut 12 apostoli care credeau in vorbele lui, D. Quijote a avut un singur scutier care era "cu capul pe umeri". Nu stiu daca credem in divinitate in urma invierii lui Iisus sau in urma razboaielor ce s-au dus in a ne converti la Biserica, dar stiu ca drumul spre o iubire, cateodata, imi pare o lupta enorma cu marea iluzie, cu marea lupta intre ratiune si sentiment, intre noi si morile de vant.
    Dar cu ce drept am eu consimtamantul de a vorbi despre acestea cand cred in amandoua, divinitate si iluzie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Don Quijote si-a purtat razboiul, ca si Iisus, pentru oricine are cutezanta de a lupta pentru a-si gasi Calea, Adevarul si Viata...si tare mi-e teama ca nu-i meritam pe niciunul dintre ei. Dar iluzia nu se confunda oare cu divinitatea ?

      Zeitate ancestrala, de ce nu vrei sa ploua din nou ?

      Ștergere
  9. Dinitatea e o iluzie in care credem.

    Pentru ca...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si crezi in iluzia ca daca nu "o sa mai ploua", o sa te poti elibera de indoieli si de propriul zbucium sufletesc? Eroare!

      Nu ar trebui sa exista o justificare pentru asta.

      Ștergere
    2. Pentru ca iubim iluzia in forma ei cea mai sublima. Ne hranim cu iluzii pentru ca sunt dulci,si nu-s plamadite din pamant.

      Ștergere
    3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    4. Cine oare mi-ar putea indica cat e realitate si cat e iluzie in ceea ce traim, in ceea ce iubim, in ceea ce suntem ? Mediocritatea idealurilor noastre e impardonabila.

      Ștergere
  10. Răspunsuri
    1. Sa ploua din Bacovia daca e cazul. Sa ploua doar !

      Ștergere
    2. N-ar fi fericire mai mare,daca o poti numi fericire,daca ar ploua din Bacovia....

      Ștergere
    3. Ar fi un diluviu universal al regretelor si al spleen-ului etern.

      Ștergere
  11. tlalocsoare@yahoo.com o adresa de mail in care imi poti lasa o adresa de contact a acestui blog, daca ploua trebuie sa trimit o invitatie

    RăspundețiȘtergere
  12. sincer. mi-a plăcut mult..
    "unica mediocritate injustificabilă e mediocritatea iluziilor, că poţi fii un ratat fără să fii mediocru, că o viaţă poate fi împlinită nu numai printr-o reuşită, ci şi printr-un eşec." - fraza care marchează, atinge și alină.
    mult succes!

    RăspundețiȘtergere