miercuri, 22 mai 2013

Memento mori


                                                     

            Mă uimeşte întotdeauna gȃndul că, deşi suntem oricȃnd gata să despicăm firul de păr în patru în legătură cu alte subiecte, avem extrem de puţine idei despre moarte. Moartea e un bine sau un rău; mă tem de moarte sau o chem (spun ei). Dar asta e şi o dovadă că tot ce-i simplu ne depăşeşte. Ce-i albastrul şi ce poţi gȃndi despre albastru?  La fel se întȃmplă şi cu moartea. Despre moarte şi despre culori nu ne pricepem să discutăm. Un om tânăr priveşte lumea în faţă. N-a avut timp să şlefuiască ideea de moarte sau de neant, la a cărei grozăvie a meditat totuşi îndelung. Îmi spun: voi muri, dar asta nu înseamnă nimic, de vreme ce nu ajung s-o cred şi de vreme ce nu pot avea decȃt experienţa funestă a morţii celorlalţi. Sunt invidiosă, pentru că iubesc prea mult viaţa ca să nu fiu egoistă.  Într-o bună zi, culcată în pat, voi asculta poate cum mi se va spune: "Eşti un om curajos şi mă simt dator să fiu sincer faţă de tine: trebuie să-ţi spun că vei muri"; să fii aici, cu toată viaţa ta în mâini, cu toată teama curgând prin vene şi cu o privire de idiot. Ce însemnătate mai poate avea restul ? Valuri de sânge încep să-mi zvâcnească în tâmple şi mi se pare că aş zdrobi totul în jurul meu. În ceea ce mă priveşte, în faţa acestei lumi nu vreau nici să mint, nici să fiu minţită. Vreau să fiu lucidă până la capăt şi să-mi privesc cu ochii larg deschişi atât viaţa, cât şi sfârşitul ei, plină de sfidare şi de in­vidie. Mi-e teamă de moarte în măsura în care ea mă des­parte de lume, în masura în care mă leg de soarta oamenilor pe care îi iubesc, în loc să contemplu cerul care dăinuie.
           Dar oamenii mor, în ciuda voinţei lor, în ciuda decoruri­lor lor. Li se spune: "Când te vei vindeca...", şi ei mor. Nu vreau asemenea vorbe. Căci dacă există zile când natura minte, există altele, cum e cea de astăzi, când ea spune adevărul. Tocmai m-am întors de la înmormântarea unui om care a cucerit inimi cu sufletismul şi generozitatea lui, un om care mi-a fost un foarte bun coleg timp de 8 ani de zile. Mai ales la astfel de „evenimente” mă întrec pe mine însumi. Într-adevăr, excelez. Şi totuşi singurul lucru esenţial  pentru mine atunci era acel om din faţa mea, greu ca pământul, care prefigura propriul viitor.
          Acolo, sub pansamentul abia înroşit al cerului, mă uitam cum nişte vlăjgani îmi înhumau colegul la o adâncime de trei metri. Niciodată nu dau greş când arunc în groapă floarea pe care mi-o întinde o mână mânjită de lut. Cucernicia mea este precisă, emoţia exactă, ceafa înclinată tocmai cât se cuvine. Dar nu am niciun merit: aştept.
          Zgomotul  sicriului în pământ este ceva extrem de grav.

          R.I.P   Iliev Dănuţ


22 de comentarii:

  1. http://nymphtamine.blogspot.ro/2012/01/compania-unui-bun-prieten.html

    Scriam asta acum mai bine de un an. Nu mi-a fost frica sa abordez subiectul. Din contra, m-am simtit chiar usurata.

    RăspundețiȘtergere
  2. Memento mortis sau momentul mortii,e un subiect pe care l-am aprofundat destul de mult de-a lungul anilor,descoperind ca nu e atat de simplu pe cat crezi.Ca si albastrul cerului,simplu in aparenta dar complicat in esenta,atat de fin,frumos,divin.Cam in toate cautarile mele moartea apare ca o entitate,un inger,ingerul trambitas,de aici si zicala iti suna ceasul.Moartea atat de sublima in atat de multe forme groaznice si negre intr-un final te elibereaza.Libertate pe care majoritatea dintre noi o privim cu frica.Adevarul e ca nu ne place sa fim liberi,unul cate unul,ci noi prin natura noastra avem nevoie de ceva sau cineva sa ne conduca,sa ne dea o cale,dar moartea nu ne da o cale si ne incheie una pe care o stim,deschizandu-ne multe alte cai nestiute.Omul sa temut mereu de necunoscut si a respins cu tarie tot ce pare suspect si nerational.Un singur lucru nu a reusit inca sa inlature,asta e moartea,poate peste cateva decenii omul in agonia si dorinta lui proprie va inlatura si aceasta usa,zidindu-se singur in propria lui casa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Saptamana asta a fost ca un bilant al vietii mele, m-am gandit la tot. Viata e un inevitabil si continuu drum catre moarte,si ar trebui sa insemne libertate, izbavire pentru cei care au avut timp sa stie ce e inchisoarea vietii.Dar cand totul se intampla atat de groaznic, de brutal si subit..E foarte greu de acceptat.

      Ștergere
    2. Si sarpele isi schimba pielea brutal si subit,dar o face pentru ca e obligat sa renasca.Asa si noi orcat ar fi de groaznic,brutal si subit suntem datori cu o moarte.Poate ca pentru unii e o moarte soara,naturala,frumoasa,dar pentru altii poate fi brutal,dureros,ingrozitor,poate pentru ca ei sa poata pretuii libertatea pe lumea cealalta,sa se poata bucura si mai intens,mai bun,mai pur de aceasta libertate.Imi place sa cred ca moartea e finalul unei nopte de dragoste cu viata.

      PS:te astept la mine pe blog cu un comentariu la o traire mai dureroasa,intensa si mai de lunga durata ca moartea.
      Multumesc pentru apreciere,ca imi raspunzi si imi comentezi postarile,multumesc vietii ca mi-a dat sansa sa cunosc un om frumos cu un caracter aparte si sincer.Multumesc ca existi!!!

      Ștergere
    3. Eu sunt cea care iti sunt recunoscatoare. Ma bucur ca te-am cunoscut !

      Ștergere
  3. As scrie despre moarte oricand si nu m-as plictisii.Intotdeauna am gandit ca ea iti reda libertati pe care trupul te impiedica sa le ai...

    RăspundețiȘtergere
  4. Trebuie să fim pregătiţi pentru moarte,indiferent de timpurile pe care le trăim!Fără moarte,o existenţă nu poate să fie împlinită.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuie sa ne pregatim pentru moarte...dar ce se intampla atunci cand ea intervine atat de subit si inopinat incat descoperi ca nu esti pregatit nici macar pentru viata?

      Ștergere
  5. La fel cum despre culori poţi discuta cu un pictor ore, zile întregi, despre moarte poţi discuta cu un ucigaş. Prefer să nu spun criminal, e prea complicată treaba cu scursul vieţii din oameni ca să o rezumi la "bine" sau "rău".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. In general, moartea e insotita de o mare tacere si introvertire a oamenilor. Nu stiu cat e vb de neputinta si cat de acceptarea inevitabilului.

      Ștergere
  6. Pe tine nu te-a privit niciodată cineva în ochi spunându-ți: „Draga mea, nu mai ai prea multă viață sub picioare...”. Cred că îți este ușor să vorbești despre lipsa de viață. (chiar dacă poate nu-ți dai seama...sau poate nu știi ce e greul...)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi se pare o experienta si mai dezgustatoare dupa tot ce am trait si am vazut in ultimele zile. "Oare e atat de greu sa mori?"

      Ștergere
    2. E mai greu să trăiești

      Ștergere
    3. Poate fiindca intr-un fel moartea e o alta forma a vietii...

      Ștergere
  7. Nu mă pricep eu să vorbesc despre moarte, dar eu o văd ca pe un somn îndelungaaaaaaat, un somn foarte odihnitor , până la urmă e somnul pe care o să-l avem cu toții la un moment dat. Cineva m-a învățat că trebuie să fii pregătit de moarte, în orice moment poate apărea, trebuie să trăim viața cât mai frumos posibil, să fim mândrii de noi și de reușitele noastre pentru că nu știi când ți-e scris să mori, iar pe patul de moarte să nu zici asta n-am făcut, asta n-am făcut ș.a. , trebuie să zici „da.. mi-am trăit viața, sunt pregătit să mor”, părerea mea e că moartea e o etapă din viața fiecăruia, nu o putem ocoli. Condoleanțe pentru colegul tău, poate e fericit acolo unde e!
    Pupici Adina! Take care!:*:*:*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, nu e drept si nici firesc si nici nu era pregatit: fix astazi Dani ar fi implinit 21 de ani. Si nici macar nu stiu daca ii e bine acolo unde e, de vreme ce era atat de plin de zel, de dornic sa traiasca din plin, sa cunoasca, sa aiba timp sa faca lucruri in viata. Imi aduc aminte de o discutie..el detesta ideea sfarsitului, ii era atat de frica de moarte incat nici nu suporta sa auda vorbindu-se despre ea.

      Multumesc !

      Ștergere
  8. Încerc să văd moartea ca pe ceva normal, natural pentru că așa și este ....când nu este forțată, impusă ....Cele mai urâte mpmente sunt atunci când pierzi pe cineva îaninte de vreme. Am pățit și eu cu tatăl meu....

    O mică nominalizare de la mine: http://sutzu-miri.blogspot.ro/2013/05/versatile-blogger-award.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi pare rau pentru pierderea ta !

      Multumesc din suflet pentru nominalizare !

      Ștergere