„Fiecare bloc de marmură ascunde o statuie.” (Michelangelo)
Minune. Încă de la început
cuvântul are aerul
a ceva nepământean, având conotaţii atât spirituale
, cât şi
religioase . Minunea e
salvarea din situaţia de
criză într-un moment în
care totul pare
pierdut . O minune te
înalţă : îţi deschide
aripile dându-le speranţă , iar speranţa te ridică pe o
altă treaptă a
sinelui şi a spiritualităţii.
Minunile sunt
de multe ori
prea mici pentru a
fi observate . Sunt în sentimente
precum prietenia şi iubirea
şi în acte
cum ar fi
iertarea. Minune e acel
ceva care îţi
apare în cale în fiecare
zi şi care , dacă
reuşeşti să-l observi , te face să te
simţi mai bun şi
mai deschis faţă
de toată lumea . Minunea e
granula de speranţă
care , dacă o înglobezi , se transformă , de la caz la caz
, în funcţie de necesităţile
fiecaruia , în putere , tărie de
caracter , perspicacitate ,
pragmatism , delicateţe sau căldură . Fiind doar
mici granule şi
găsindu-se pretutindeni în jur
, sunt trecute de
obicei cu vederea
sau luate drept
normalitate . Uneori e nevoie
de un înger
care să-ţi cadă în
cale pentru a
le vedea ....
După ce
le vezi , totul
devine simplu ; observând un mic detaliu
în exterior, devii
mai preocupat de
tine însuţi , de propriul
eu, pe care începi
să-l explorezi . Cu cât
cauţi mai mult
şi afli mai
multe , văzând parcă atingerea
din clipă în clipă
a esenţei, cu
atât realizezi că ştii de fapt mai puţin. O dată conştientizat acest lucru, că
omul e mult prea complex pentru a putea fi limitat prin câteva insuşiri, devii
mult mai maleabil, lucru valabil şi în cazul Artei, al literaturii. Sinele nu mai
e ceva rigid, convex, care să respingă imaginarul şi sublimul dintr-un tablou,
o melodie sau o carte, ci se pliază pe acestea. Tema din literatură şi vocea
interioară se lichefiază amândouă şi se
preling una pe alta, înglobând fiecare ceva din cealaltă, parte imposibil de
detaşat de sinele care încearcă să îşi revină la loc după eliberarea, uneori
forţată, din universul cărţii.
E
ca în cazul fenomenului de catharsis din timpul vizionării unei piese de teatru:
rigiditatea eului este lăsată la o parte şi partea pragmatică a acestuia este
înlăturată total, pentru a fi completat cu ceva din eul personajelor. Deşi la
început renunţarea e uşoară, detaşarea, odată ce ai pătruns complet în lumea
cărţii, nu va mai putea fi totală la ieşire, sinele nemaiputând să se lase
îmbrăcat perfect în cochilia abandonată la început .
E
vorba de un paradox. Fiecare ştie că,
odată intrat în această lume şi odată confundat cu ea, fie şi pentru un singur
moment, nu se va mai întoarce acelaşi. E un drum fără ieşire pe care totuşi
intrăm de bunăvoie. Să fie într-adevăr ceva atât de tragic pierderea aceasta a
fostei personalitaţi, să fie oare un sacrificiu ? Sau este una dintre acele minuni zilnice,
aproape insesizabile, spre care te poate ghida aripa lipsită parţial de pene a îngerului
căzut, care se uită la tine şi îşi vede trecutul ca într-o agendă ? ....
Ai idee cat de talentata esti?:)
RăspundețiȘtergereStiu ca nu stiu nimic, si nici macar asta nu stiu.
ȘtergereDoamne, ce frumos scrii !
RăspundețiȘtergere:*
ȘtergereTu lipseși o perioadă și când revii scrii ceva tare frumos.
RăspundețiȘtergereBună Adina, pacea fie cu tine ! :)):*
May the Force be with us !:))
ȘtergereDe ce o pierdere a eului? Eu cred ca e o evolutie radicala,constanta,inevitabila si tot o data rapida.Citind mi-am dat seama ca eu defapt nu sunt eu ci rezultatul faptelor,intamplarilor si parerilor din jurul meu.
RăspundețiȘtergereCand mi-am descoperit acea minune in mine acel al treilea ochi (ochiul a tot vazator si a tot stiutor)privind prin el am vazut lumea cu totul altfel.Atat de inspirativa si bogata in idei si cu ajutorul darului meu de a ma juca cu vorbele am asternut tot ce mi se arata.
Intradevar la un moment dat ramasesem blocat doar pe acel spectru,dar din ambitie am vreut sa-l schimb sibsa ma intorc inapot,doar ca drumul pana la vechiul eu a cuprins inca milioane de spectre si de pozitii din care priveam un lucru sau o situatie.
Atunci copil fiind le-am explorat din pura curiozitate ajungand acum la maturitate sa le pot controla.Ajutandu-ma sa ma mulez perfect pe situatii pe care in trecut ma intepau groaznic.
Minunea mea nu a venit din lumina ci din intuneric facandu-mi privirea mai agera un caracter mult mai stabil si mai concit,in acelasi timp mai definit ajungand sa ma cunosc mai bine pe mine.In lumina sunt toate asternute pe tava,dar e o arta in a vedea ce ascunde infunericul.
"Întunecând întunericul, iată porţile luminiii..."
ȘtergereAi un stil f fain, e o placere sa citesc ce scrii :D apoi in ceea ce priveste ideea de "EU", tin sa zic ca din perspectiva mea, "eul" indiferent din ce punct il privesti e schimbator si subiectiv si catharsisul reuseste sa imprime o amprenta puternica numai daca "eul" reuseste sa-l perceapa in intreg cuprinsul lui...
RăspundețiȘtergeretu ai inteles ce am vrut sa zic? ca eu acum imi dau seama ce "filozoafa" am fost :))
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
ȘtergereTocmai asta e minunea de care vorbeam. Numai ca noi adesea o percepem ca pe o tragedie.
Ștergereprea complicat pt mine... :))
RăspundețiȘtergereSi pentru mine..
ȘtergereE vorba de un paradox. NU stie fiecare.
RăspundețiȘtergereNu stie fiecare.Fix in acest punct ni se termina gandul salvarii
ȘtergereMi-au atras atentia scrierile tale Planuiesc sa initiez un proiect menit sa atraga atentia asupra creatiei adolescentilor care nu au publicat volume. In cazul in care ati fi interesata de colaborarea cu o revista online distribuita pe diverse retele de socializare atunci va rog sa ma contactati la id-ul alexaa_12@ymail.com.Este un proiect aflat la inceput ce are ca scop si aducerea impreuna a asprirantilor si a persoanelor cu puncte comune. Revista va fi tradusa si in limba engleza pentru a mari spectrul cititorilor si distribuita de asemenea unor editori.
RăspundețiȘtergereMultumesc anticipat pentru atentia acordata!
Va multumesc din suflet pentru aceasta propunere cu care rezonez din plin si va felicit pentru aceasta initiativa salutara. Desi momentan trec printr-o perioada mai "zbuciumata", o sa va contactez cat de curand, dat fiind ca mi-ar face o deosebita placere sa pot colabora la acest frumos proiect.
ȘtergereVa sunt recunoscatoare si sper sa "ne citim" cu bine in continuare.
"Minune" e un cuvânt inventat pentru a convinge lumea care nu-i în stare să explice un fenomen de valididatea şi importanţa lui. La rândul ei, importanţa este atribuită de o oarecare autoritate. Ce descrii tu e saltul evolutiv intenţionat, efectuat prin mijloace artistice. Nu strica arta, legând-u de un concept inventat pentru a prosti. Arta e făcută să-ţi deschidă ochii, minunea e un lipici pentru pleoape.
RăspundețiȘtergereNu am intentionat sa etalez o abordare a "minunii" in sensul ei epifanic. Arta si numai arta, spune Nietzsche, avem arta pentru ca adevarul sa nu ne ucida. Arta e facuta sa ne deschida ochii.Oare e o contradictie daca imi permit sa vad in asta o "minune"?
ȘtergereCuriozitate. La ce facultate ești?
RăspundețiȘtergereStudiez Economia, cu toate ale sale.
Ștergereexistenta e continua transformare, pierderea vechiului e inevitabila. schimbul cu exteriorul la toate nivelurile e inevitabil. totusi simti ca te pierzi doar cand simti ca te detii si ca ai un invelis care te separa. minunile se intampla cand nu te invelesi.
RăspundețiȘtergereBine punctat.
Ștergere