joi, 18 iulie 2013

Tribut lui Poseidon


                                         
                                  

      
        „La mare! La mare!" aclamau frumoşii copii dintr-o mică poveste a copilăriei mele. N-am reţinut nimic din acea povestioară, cu excepţia acestui îndemn naiv şi glorios. „La mare !"- acolo unde îmi sunt suficientă mie, acolo unde îmi regăsesc negreşit religia, unde mă cufund, asemenea celor care au înotat până la epuizare.  Pat  princiar, coroana mea se ascunde în adâncul apelor, căci întotdeauna mi-a plăcut să cred că trăiesc în largul mării, în inima unei fericiri imperiale.
         Încă puţin şi marea mă va izbăvi din nou de păcate, mă va elibera şi mă va ţine în picioare. Vom naviga pe spaţii atât de vaste, încât vom avea impresia că niciodată nu vom ajunge la capăt. Lună şi soare coboară şi urcă rând pe rând, pe acelaşi fir de zenit şi de nadir. Cu fiecare val, o promisiune, mereu aceeaşi. Ce-mi va spune iară valul ? Că dacă ar trebui să mor împrejmuită de munţi nepăsători, departe de toţi, repudiată de ai mei, la capătul puterilor, marea, în ultimă instanţă, mi-ar umple „carcera”, ar veni să mă ridice mai presus de mine însumi şi m-ar învăţa să mor fără ură.
         Acea viaţă rebelă faţă de amintire, rebelă faţă de uitare, acea lume bântuită de zei, peste care pluteşte diafan duhul Genezei. La miezul nopţii, singură pe ţărm. Singură, de asemenea, cu orizontul.. Există nopţi a căror beatitudine dăinuie şi realizarea faptului că, şi după ce noi nu vom mai trăi, ele se vor răspândi pe mare şi pe uscat te ajută cumva să mori. O dragoste nebănuită, o capodoperă, un act decisiv, un cuget care ne mişcă sufleteşte, provoacă în anumite clipe acelaşi zbucium dureros de dulce şi ispititor. Mă întreb: cum ar fi oare să te simţi, aici, la mare ca un naufragiat care şi-a pierdut, o dată cu bagajele, şi o parte a memoriei? Să ai senzaţia că n-ai citit nimic în afară de Odiseea. Şi nici Odiseea n-ai citit-o până la sfârşit, ci ai acostat pe o insulă, cu ţărmul mântuit de valuri, unde până şi Ulise e de părere că numai proştii au regrete. Minunată înfiorare de a trăi, oare a fiinţa chiar înseamnă a fugi spre propria noastră rătăcire ? Să fugim, deci, fără pic de milă, spre rătăcirea noastră !
         Şi veşnic valurile vin dinspre tainicul răsărit, unul câte unul, cu stăruinţă; ajung la noi şi, cu multă perseverenţă, pornesc din nou mai departe spre apusul neştiut, unul după altul, la infinit, fără început, fără sfârşit... Fluviul şi râul trec, marea trece şi totuşi rămâne. Mă gândesc că aşa ar trebui să fie şi iubirea, mereu fidelă şi devotată, deşi nestatornică...

          Eu mă voi cununa cu marea.
 
 
                                                 

42 de comentarii:

  1. Bună Adina!
    Îți mulțumesc de vizită și semnul lăsat!
    Îți doresc o seară frumoasă!
    Cu drag te îmbrățișez!

    http://elenax2009.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu sunt indragostita de mare :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Mereu e frumos la mare, dar eu nu am avut ocazia sa merg decat odata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E de ajuns o singura data pentru ca dragostea pt. mare sa-ti ramana intiparita pt totdeauna in suflet !

      Ștergere
  4. Eu n-am să-nţeleg iubirea pentru mare a celor care nu au fost niciodată la mila ei, în derivă, huiduiţi din toate direcţiile, pe o navă în chila căreia, parcă batjocoritori, bat zei şi titani care anume au făcut armistiţiu ca să facă mişteaux de tine. La fel de paradoxal e ataşamentul femeilor faţă de mare, când toată lumea ştie că "a wench on board brings bad luck, arrrgh!". Mi-a fost dor de scrisul tău.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cine oare dintre cei cărora le este dragă singurătatea şi marea va putea vreodată să nu-i iubească pe aceşti nebuni îndărătnici pe care i-ai invocat, agaţaţi de nişte scanduri, aruncaţi pe coama marilor si oceanelor nesfarşite în goana după insule purtate de valuri, intr-un naufragiu "odiseean"?

      Ștergere
  5. Există o beatitudine ce leagă marea de dragoste şi invers.Tu îţi pui toate dorurile într-un val a cărui cărare nu e un dute-vino aşa cum ai crede; valul aleargă mări distanţă până se întoarce la picioarele tale.Tot aşa marea sădeşte în tine ancore de neridicat, rănile te dor, dar te întorci oricum să fii bandajat în fiecare vară. Aşa e şi cu dragostea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cat de frumos ai sintetizat tu ! In mare ne vom afla mereu vindecarea !

      Ștergere
  6. Niciodata nu o sa distapra Holy pentru mine,pentru ca in tine se ascunde ceva de-a dreptul divin,pe care il pui in farame mici in fiecare postare.Iubirea mea e grea caci iubesc marea iarna,cand batranul Poseidon e cel mai dur si suparat.Superba postarea,nu stiu cum de ne-am potrivit dar si eu am spus ceva de mare in ultima postare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cateodata visez ca merg la mare iarna. Poate ca suntem fii ai Marii Negre – niciodata prea calzi, niciodata prea linistiti in iarna dintre ale noastre emisfere..Halal metafora..

      Ștergere
    2. Chiar imi place metafora,iubesc iarna,desi in acest anotimp am trait cele mai negre amintiri si cele mai dureroase intamplari din viata mea si iti spun de ce o iubesc asa de mult.Iarna desi pentru mine un anotimp plin de amintiri negre ma definit,ma facut sa-mi dau seama cine sunt cu adevarat,desi dupa o iarna grea ramane acea mocirla insuportabila si dupa viata unui om raman doar lacrimi,pareri de rau si zambete de bucurie in sufletele altor oameni.Asa e si iarna ca si viata:urata,rece,intunecata dar si pura,alba,luminoasa,in care fiecare om gaseste un zambet ascuns in suflet in ziua de Craciun.De asta iubesc iarna.

      Ștergere
    3. Oamenii iernii au ceva deosebit, ceva misterios si inuman ca insasi alba regina, cu toate acestea, ma simt mult mai legata de vara dintr-o multitudine de motive.

      Ștergere
  7. Vai, ce frumos... ce frumos... citesc si recitesc, si tot nu ma satur!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt de-a dreptul incantata ca-ti place ! Acelasi sentiment il incerc si eu de fiecare data cand iti citesc versurile !

      Ștergere
  8. Ma crezi daca iti zic ca imi place marea, dar nu si soarele/vara din cauza caldurii excesive?! Mi-ar placea mai mult toamna sau iarna decat vara .....

    O lectura impresionanta, care te face sa suspini si sa recitesti pentru a te minuna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si daca se poate sa fie si plaja pustie..!
      Multumesc !

      Ștergere
  9. "Exista o singura particica a universului pe care poti fi sigur ca o poti imbunatati si aceea este propria ta persoana..." Aldous Huxley

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Zbuciumatul Huxley...Iti recomand "Minunata lume noua": eu una, am ramas impresionata.

      Ștergere
  10. Nu era de ajuns că mi-era un dor nebun de mare înainte să-ți citesc articolul... Acum, aproape că mă doare când mă gândesc la ea...

    RăspundețiȘtergere
  11. Marea inspira libertate si liniste. Tocmai din cauza asta face atatea victime in randul muritorilor. Inca nu ma pot decide daca muntele imi place mai mult, dar acolo simt ca sufletul meu respira mai mult, mai bine si mai curat. Totusi, marea noaptea este un adevarat pansament.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Marea noaptea e dureros de ispititoare intr-adevar, dar are ceva care tulbura, ceva care ma zguduie emotional si ma nelinisteste intr-un mod aparte. Nu-i pot rezista mult timp singura pe tarm, cu luna reflectandu-se si cu plansul valurilor.

      Ștergere
  12. Mie dor de mare! N-am mai vazut-o din 92!
    Minunata imaginea! Mie imi place marea cand e zbuciumata! :)
    Seara placuta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe mine ma incanta calmitatea ei fara margini !

      Ștergere
  13. Ce frumos e sa rascolesti marea,mai ales cand luna adoarme...

    RăspundețiȘtergere