joi, 8 august 2013

Un muzeu în labirint


                                "I saw the angel in the marble and carved until I set him free."
                                                                                               Michelangelo
 
 

          Era o lume tulbure şi închisă în sine, în care umbra acoperea lumina , iar tragicul depăşea limitele obişnuitului, o lume populată de tineri palizi şi fără iluzii, de oameni posedaţi şi obsedaţi de idei fixe şi de spaime noi, o lume în care faptele erau rare, dar gândurile furtunoase...Niciodată n-am urât moartea mai mult decât în asemenea clipe şi n-am admirat nici un om în carne şi oase mai mult ca pe acele “cadavre celebre”, acoperite de lespezi şi secole, care îi făceau o concurenţă vinovată lui Dumnezeu.
          Mi-aduc aminte chiar şi locurile şi clipele în care m-am îmbătat cu mirifica lor prezenţă: în amintirea mea, Paler e legat de dimineţile unor zile de vară petrecute la munte pe o bancă răcoroasă de piatră, pe o culme, alături de susurul molcom al unui izvor. Pe  Hugo l-am citit prima dată într-o seară de iarnă în casa bunicii, iar pe Verlaine l-am înţeles pe aleile cele mai tomnatice şi mai pustii din crângul buzoian. Tie, Jules Verne al primei mele copilării, îţi datorez răsuflarea amplă a mării, a aventurii şi a vieţii omeneşti, ţie, Baudelaire, gustul pervers, de neuitat, pentru blesteme şi pentru abisurile infernale. Dar pot oare să spun ce-i datorez lui Eminescu, ce-i datorez lui Nichita? Oare nu de la ei am învăţat că viaţa e vis şi că visul e realitate? Că orice zid este, de fapt, o uşă?
         N-am vorbit eu de nu ştiu câte ori cu Hamlet şi n-am pornit în căutarea vieţii adevărate împreună cu doctorul Faust? S-au întălnit poate cu Don Quijote şi cu Idiotul, şi uneori cu Julien Sorel, cu Madame Bovary sau cu “adolescentul miop”. Si parcă era dureros de greu să revii pe locurile fericirii şi ale tinereţii; tinerele “fete în floare” râdeau şi flecăreau etern pe malul mării, dar cel care le contempla pierdea puţin câte puţin dreptul de a le iubi, aşa cum acelea pe care le-a iubit îşi pierduseră puterea de a fi: nu era aceasta melancolia lui Proust? Si oare nu la Cervantes am întalnit sfânta nebunie a Idealului şi dispreţul pentru sănătatea vulgară a nenumăraţi Sancho Panza; la Dostoievski- divina frenezie a iubirii pentru cei nenorociţi şi vraja funestă a tragediilor lăuntrice; la Stendhal-stoicismul omului care vede cu luciditate lucrurile acestei lumi, înclinaţia spre sfială în faţa tainei? Dar de ce să nu-mi amintesc, înainte de alţii, de Cioran, care m-a purtat spre labirintul spaimelor şi spre voluptatea durerii neocolite? De Hesse: soare şi distrugere, munţi albi, plini de nobleţe şi dansul exuberant al geniului eliberat?
         Aceasta doream să fie lumea, adevărata patrie telurică şi celestă. In această cetate divină a sufletului, munţii lui Leonardo slujeau ca fundal, eroii lui Michelangelo, trişti chiar şi când erau victorioşi-ca monumente, iar luminile şi tenebrele lui Rembrandt-ca tablouri. Si se auzeau uneori cadenţele solemne ale sonatelor lui Bach, timpii cei mai pasionaţi ai lui Beethoven şi motivele eroice din corurile lui Wagner...
        Mi-e dor de Heidi.

                                           

26 de comentarii:

  1. Muzica de fundal nu numai ca se potriveste, dar completeaza perfect textul. Cuvintele tale stau asa mandre in fata ochilor mei si parca cer recunoasterea si admiratia pe care o merita. Nu o sa incetezi sa ma impresionezi niciodata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bianca, iti voi fi vesnic recunoscatoare pentru ca citesti si te asigur ca simtamintele amintite anterior sunt reciproce.
      Cat despre melodie, nu numai ca m-a inspirat, dar are de fiecare data asupra mea efectul unui sedativ nobil, ca multe din piesele lui Einaudi de altfel.

      Ștergere
  2. Ma bucur ca atunci cand pierd sensul cartii gasesc pe cineva sa imi aduca aminte si ma bucur ca de data aceasta tu esti aceea :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Lumea exista pentru a se ajunge la o carte". Pe cale de consecinta, si cartea trebuie sa existe pentru a se ajunge la o lume !

      Ștergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Adina,

    Pui cuvantul atat de frumos si sublim in slujba cinstei aduse literaturii, incat am avut senzatia, pentru o clipa, ca toti autorii mentionati de tine sunt cu mine aici, in incapere, si zambesc la unison citind elogiul tau. Felicitari pentru sufletul frumos!

    RăspundețiȘtergere
  5. Şi de tine, nimic? De ce îţi place ţie să plăteşti tribut emanaţiilor intelectuale ale unor naţii de laşi şi nu scrii măcar un raft de cărţi?

    RăspundețiȘtergere
  6. Cea mai mare bucurie o am cand vad ca lumea totusi mai citeste.Felicitari,Adina!Fiindca este postarea ta, te rog intreaba-l tu pe Amaranth care sunt natiile de lasi?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Francezii, stimabila, sunt prima dintre aceste natii. Amu, mura in gura nu dau si presupun ca nici nu doresti sa ti se dea, deci da-i cu lectura :D

      Ștergere
    2. Marea drama a natiilor de lasi e ca au trait cu deliranta amagire ca vor muri salvand tot ce se poate salva.

      Ștergere
    3. Nu e o dramă, e o comedie savuroasă. Mă face să mă gândesc la ţiganul îngropat cu mobilă de lux şi chiar wi-fi în cavou. La ce-i foloseşte? A, da. În cazul celor care mor pe câmpul de luptă strângând în braţe steagul alb, totul e pentru binele copiilor. Alt semn de slăbiciune, am să scriu despre facerea asta de plozi.

      Ștergere
    4. Ai idee cati oameni s-au folosit de penitza si de pensula doar pentru a nu recurge la sinucidere?

      Ștergere
  7. Ce poem frumos sa-i simti vibrand in tine.Pare ca te mai nasti o data cu fiecare carte citita...

    RăspundețiȘtergere
  8. Cum spunea si Maria,este surprinzator sa stii ca mai sunt persoane care citesc .
    Felicitari :*

    RăspundețiȘtergere
  9. În primul rând.. iubesc melodia, o știu de atâta timp.. e specială pentru mine.
    În al doilea rând.. frumos. Frumos și atât.
    Scrii frumos, m-a încântat ce am citit și păienjenișul ăsta al tău diafan de cuvinte e pur și simplu.. liniștitor. Mulțumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc din suflet pentru rezonanta ! Sa ne citim cu bine in continuare !

      Ștergere
  10. Frumos ai trecut de la unul la altul, amintind in cuvinte putine mult din esenta a ceea ce ei au scris.
    Succes in tot ceea ce intreprinzi iti doresc.

    RăspundețiȘtergere
  11. Atâtea cărți, atâtea sentimente unice. Fiecare carte își lasă o parte din ea în noi, ne modelează, ne luminează cu o nouă perspetivă...
    Cum ar fi evoluat lumea fără cărți, fără acești autori?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu pot sa-mi imaginez lumea fara aceste "ferestre in ziduri", fie ca e vorba de carti, muzica, pictura sau orice forma de arta! Probabil ca s-ar putea muri prin autodistrugere.

      Ștergere
  12. Imi place foarte mult muzica ce ai pus-o. Foarte fain ai scris. :) Congrats!

    RăspundețiȘtergere