duminică, 1 septembrie 2013

Divina Comedie


                                               “ So, so you think you can tell Heaven from Hell,
                                                                      Blue skies from pain.
                                                  Can you tell a green field from a cold steel rail?
                                                                      A smile from a veil?
                                                                Do you think you can tell ? "

                                                                                           ( Pink Floyd – ‘Wish you were here’)

                                  
 

          Recitesc cu mâhnită uimire câteva file din jurnalul fragedei mele adolescenţe, rânduri pe care le-am aşternut cu naivă şi patetică înflăcărare acum vreo 3 ani, când nu ştiam că trebuie să mori de vreo câteva ori înainte să poţi trăi cu adevărat. La vârsta aceea, eterna întrebare de prisos mi s-a înfăţişat în aceiaşi termeni în care s-a pus în toate timpurile şi pentru toţi plictisiţii din lume: oare viaţa este demnă de-a fi trăită? Ce puteam să răspund? Viaţa ne promitea puţin şi nu ne oferea nimic. Şi ce puteai să mai aştepţi de la o lume în care aproape toţi păreau că nu trăiesc decât din laşitatea de a se sinucide? Aşa se face că am ajuns să neg existenţa, cu toată pasiunea unei vieţi în plină dezvoltare. Se zice că tinerilor le e caracteristică seninatatea plină de speranţe. Nu e adevărat- sau cel puţin nu e adevărat pentru toţi. Pentru că , tânărul, înainte de-a se apropia de viaţă ca să pună stăpânire pe ea, poartă în sine, dacă sufletul lui nu e cu totul animalic, aşteptări şi năzuinţe atât de măreţe şi încrederi atât de  puternice într-un sublim la îndemâna lui şi într-o putere divină, încât realul aşa cum e, viaţa aşa cum se scurge ea, nu pot fi pentru el decât palmele unor neîncetate dezminţiri. Răspunsul meu-singurul posibil la vremea aceea- la maliţioasa nedreptate a destinului şi la taciturna duşmănie a oamenilor, a fost certitudinea în nesfârşita deşertăciune a tuturor lucrurilor, în infamia nativă şi în nefericirea inalienabilă a speciei umane. Şi  de unde credeţi că a luat Dante fondul “Infernului” său, dacă nu din lumea reală? Noi toţi simţim că a zugrăvit adevărul. Pe când, dimpotrivă, când ajunge să descrie Cerul cu bucuriile sale, se încurcă rău şi întâmpină greutăţi insurmontabile, pentru că Raiul nu prea are referinţe în lumea noastră.
         Gândirea frivolă s-a izbit deci de această lume care îmi părea fadă, fără carnavaluri şi fără strălucire şi i-a descoperit deşarta durere lăuntrică. “Asta e totul?” Pentru orice dorinţă-un refuz, pentru orice aspiraţie-o dezamăgire, pentru orice sforţare - o palmă, pentru întreaga năzuinţă spre fericire care te năpădeşte la şaisprezece-optsprezece ani-promisiunea neantului. Nimicul travestit în fel şi chip! Credinţă, noroc, artă, acţiune, paradis, cuceriri; tot atâtea măşti pe obraz, orbite fără ochi, guri fără limbă, săruturi neîmpărtăşite. Acolo jos erau vulturi care devorau inconsumabile inimi, dar acceptam să trăiesc numai cu speranţa ciudată de-a convinge toţi oamenii să moară odată cu mine.
         Acum ştiu că tot farmecul stă în “escaladare”, nu în a ajunge în vârful “muntelui”, că nu există miracole pentru cei care nu cred în ele şi că speranţa fericirii este infinit superioară fericirii înseşi. Pentru a fi suportabilă, viaţa trebuie trăită din plin. Sensibilitatea o inundă de la o clipă la alta şi, chiar dacă se schimbă, asemenea apei care curge heraclitean, ne poartă măcar cu ea precum un curent ce ne dă impresia că e egal şi etern. Dar daca viaţa e analizată, despuiată şi jupuită de către gândire, raţiune, logică şi filosofie, atunci vidul se dovedeşte fără margini, nimicul recunoaşte făţiş că e nimic, iar disperarea se cuibăreşte în suflet, întocmai cum s-a aşezat îngerul pe mormântul gol al Fiului lui Dumnezeu.

 

                            

14 comentarii:

  1. Şi domnia ta crezi că seninătatea şi negarea sunt incompatibile, înţeleg? Cu seninătate, negi existenţa, ceea ce, ascultă pe unu' mai bătrân şi mai uns cu toate alifiile, numai uşor nu e. Încerci să fii rece şi nu-ţi iese. Dacă ţi-aş spune că farmecul stă nu atât în "escaladare" cât în a evita chestiile care te pot atinge? Mindfucking, is it not?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe varful "muntelui" perspectiva va fi nestanjenita, iar spiritul, inaltat. Exista insa si oameni de soi contrar, oameni care poate vor ajunge si ei candva in inalt, care se vor bucura si ei de o perspectiva nestanjenita - dar care, vai, vor privi mereu in "jos" ! Pana una alta, vrei sa castigi existenta de partea ta? Ei bine, fa pe incurcatul in fata ei !

      Si cum poti evita in "escaladare" acele "chestii care te pot atinge", mai ales cand pare ca domneste opacitatea masochista ?

      Ștergere
  2. Imi dau seama cat de superficiala putea fi. Banuiesc ca avem aproximatv aceeasi varsta. In timp ce tu acum cativa ani scriai in jurnalul adolescentei tale lucruri atat de puternice si profunde, pe mine ma preocupa sa scriu despre suferintele mele din dragoste. Ce naiva eram!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma supraestimezi crunt, Bianca !:)))Cred ca te-ai distra copios citind jurnalele mele in care am dramatizat ridicol despre dezamagirile si suferintele din dragoste din perioada liceului de care pana si tanarului Werther i-ar sta mintea in loc. Macar acum sa imi permit sa fac mijto de mine, cea de atunci:))

      Cred ca ati remarcat cu totii ca nu am prea vorbit despre dragoste pe acest blog si mentionez ca nici nu voi vorbi ! Si nu doar aici: in general, prefer sa pastrez aceasta parte a vietii mele doar pentru mine, chiar in ciuda "nemultumirilor" apropiatilor mei. Sa zicem ca sunt egoista.
      Poate ar trebui sa schimb titlul blogului in ceva de genul "Everybody's got a dark side", caci despre asta vreau sa fie vorba aici.

      Ștergere
    2. Pe mine m-a ajutat faptul ca am scris si pe blog despre ceea ce simteam in perioadele mele de broken-hearted girl. Desi cred ca o faceam doar pentru ca eram o fiinta prea slaba.
      La tine nu conteaza ca nu scrii despre dragoste, sunt o gramada de alte cuvinte pe care le poti posta aici, doar te rog, fa-o mai des.

      Ștergere
    3. Efectiv nu prea am timp si mi-e teama ca, in viitorul apropiat, n-o sa mai am chiar deloc. You know, "trebuie sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului !". Dar o sa gasesc eu cumva o cale sa impac pe toata lumea, un lucru fiind cert: o sa raman fidela bloggerilor mei favoriti.

      Ștergere
  3. Este un fel de ordine in Univers, in miscarea stelelor si rotatia Pamantului, in schimbarea anotimpurilor. Dar viata umana e haos pur indiferent de varsta.Este exact cum se zice, fiecare perioada cu gandurile si emotiile ei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "fiecare perioada cu gandurile si emotiile ei.", In cazul psihologiilor mai delicate nu cred ca se aplica. Acolo totul se petrece contrar "firii".

      Ștergere
  4. E adevărat, Adina, că trebuie să mpri de câteva ori înainte de a trăi. Am învățat asta pe propria piele. Pe propriul suflet. Pe propriile așteptări.

    Frumos text, incitantă idee.

    Robert.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Murim si (re)nastem zilnic.

      Te salut, Robert ! Si te mai astept pe aici !

      Ștergere
  5. Ce sublim m-ai descris în postarea asta...Cât de mult îți împărtășesc trăirile,gândurile și felul în care le-ai strâns în jurnale, ba chiar și perioada de timp în care mă zbăteam sub semnul dorinței de moarte.Versurile sumbre și multe alte colțuri întunecate de experiență par uitate, însă fiola plumburie a sufletului e la fel de fragilă. Momentan spartă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eram amandoua ca niste umbre. Printr-o cetate sumbra zburam, prin damnarea eterna prindeam aripi. Ce himera, ce adolescentina amagire...Insa metaforic vorbind, trebuie musai sa treci prin Infern ca sa cunosti, intr-un final, Paradisul.

      Ștergere
  6. Salut şi felicitări! Blog-ul tău a fost premiat de către MWB în cadrul Premiilor MWB septembrie 2013! Ai primit acest premiu deoarece un autor MWB te-a recomandat datorită talentului, originalităţii, pasiunii, imaginaţiei, creativităţii şi valorii educaţionale!
    Poţi afla totul despre ce înseamnă acest premiu, accesând http://www.mostwantedblog.org/2013/09/22/premiile-mwb-septembrie-2013/
    Felicitări şi bine ai venit în MWB!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am ramas fara cuvinte...Multumesc din suflet ! E o onoare pentru mine sa pot face parte din echipa MWB.

      Ștergere