duminică, 9 februarie 2014

Narcoticul eticii

 
                                                   "Nu-mi place."
                                                   " De ce ? "
                                                   " Fiindcă nu mă ridic la înalţimea lui. "
 
                                                     A răspuns vreodată un om astfel ?
 
                               
                                           
 
             În epitaful pe care l-a dictat, puţin înainte de a muri, cu rugămintea de a fi aşezat pe mormântul său, Eschil spunea că „tufişurile de la Maraton şi perşii cu părul lung l-au cunoscut bine”. Nimic altceva. Nici o vorbă despre opera sa de dramaturg! Unde mai poate fi întâlnită această superioară modestie, azi, când setea de glorie a atins cote demenţiale? În subsidiar, în epitaful marelui filosof Heine nu stă scris decât atât: “A iubit trandafirii din Brenta”. Şi nu e singurul lucru de neconceput azi. Când fiul lui Sofocle, temându-se că tatăl său îl va  dezmoşteni în favoarea unui frate bastard, l-a dat în judecată pe dramaturg şi a cerut să fie pus sub interdicţie, ca senil, acesta nu s-a apărat. S-a mulţumit să le citească judecătorilor o scenă din tragedia la care tocmai lucra, Oedip la Colonos. Iar judecătorii, nu numai că l-au achitat, l-au însoţit până acasă în semn de admiraţie.
              Odată, într-o iarnă geroasă, când Eminescu se întorcea împreună cu Slavici de la redacţie,  pe stradă venea spre ei un om desculţ şi zdrenţuros: „- Uite!, grăi Eminescu, arătându-l. Iată mizeria lumii în care ne trăim zilele”. Rezemat apoi de unul dintre pachetele de cărămidă care se aflau în drumul lor, el şi-a dat silinţa să se descalţe pentru a-i da nenorocitului aceluia încălţămintea sa: ”- Ai înnebunit, omule?, i-a zis Slavici. O să-i dai tu ghetele tale, dar rămâi tu însuţi desculţ”. „- Eu?, răspunse Luceafărul poeziei româneşti. De mine să nu-ţi pese. Eu pot să umblu şi desculţ; dar el, săracul?!” Aşa era Eminescu.
               Dar se pot da, ştiu, şi alt fel de exemple. Într-o dimineaţă, atenienii au ieşit pe plajă să ia scoici pe care regula era să le depună în urnă. Dacă aveau să fie mai multe cele pe care scria numele său, Aristide trebuia să plece în exil. Când s-a ajuns la vot, un atenian care era analfabet i s-a adresat chiar lui Aristide, neştiind că era el, rugându-l să-şi scrie propriul nume. Acesta l-ar fi întrebat: "De ce vrei să-l trimiţi pe Aristide în surghiun? Ţi-a făcut ceva?" "Nu mi-a făcut nimic, ar fi răspuns cel întrebat, dar nu mai suport să aud spunându-i-se «Cel drept». M-am săturat de dreptatea lui". Aristide ar fi surâs trist şi ar fi înscris pe scoică numele său, aşa cum i se ceruse...
             “Unii oameni se trag din Socrate, alţii din ucigaşii lui Socrate”. Să nu uităm aceasta ! Şi da, poate că Michelangelo, artistul al carui vis era să sculpteze munţii, a avut dreptate: nu vom şti niciodată “cât sânge costă” să transformi zbuciumul în victorie, însă ştim că sub bolta Capelei Sixtine, Dumnezeu nu avea un slujitor, ci un rival. Un Prometeu stropit de culori în stare să-şi provoace singur vulturul pentru a-şi îndeplini visul de demiurg. Cât de mult intrigă tristeţea de pe chipul „Învingătorului” sculptat de Michelangelo: tocmai în clipa când ar trebui să dea lovitura de graţie, el renunţă la victorie. O refuză sau, pur şi simplu, nu vrea să pună capăt luptei. Obosit şi scârbit, îşi întoarce privirea în altă parte. A descoperit, se pare, ceva mai presus de biruinţă şi de vanitate. Dar ce anume ?
 


 

10 comentarii:

  1. sarmana lume mandra, ar fi spus bunica, daca ar fi citit primele anecdote. interesant e cum, odata ce avem mai multe instrumente prin care sa ne facem cunoscuti, cu atat devenim mai anonimi si mai dornici sa aratam cine suntem si ce facem.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Povestea lui Aristide,cel putin, e cutremuratoare, dar e si o lectie a marinimiei si a demnitatii umane.
      Traim vremuri destul de tulburi.

      Ștergere
  2. De tout mon cœur, j'aime tout ce que vous faite...Je suis impressionné par tout ce que vous écrivez ,mais surtou la dernière partie de la poste:''combien intriguer tristesse , juste au moment où vous devez donner le coup de grâce, il se rend à la victoire ''. Vous êtes une vraie Prométhée du mot ! Qu'il s'agisse d'une renonciation? ....J'aime bien votre musique et la musique en général, peu aussi refléter l'intérieur de la personne.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De la musique et de l’art avant toute chose, n’est-ce pas ? Et de l’amour bien-sûr..qu’on n’oublie pas de l’amour !
      Je vous en remercie beaucoup pour votre considération et raisonnance émotionnelle. Il est très important que je sache qu’il y a des personnes avec lesquelles je peux partajer mes pensées et mes états d’esprit. En ce qui concerne la dernière partie de l’article, je ne pense pas qu’il s’agit d’un renoncement, mais d’une ascension spirituelle. Donc, toute victoire comporte une défaite et vice versa.

      Bisous !

      Ștergere
    2. L'ascension spirituelle que vous rappelant peut sembler a un simple paradoxe, qui sera '' Vainqueur'' de vaincre les ailes de la victoire,difficiles à accepter qu'il y ait une victoire dans chaque défaite. J'ai découvert en moi-même, de la rébellion, puis, lutter pour raviver ma force d'une défaite, de croire en l'illusion plus que la réalité; de transformer la tourmente dans la victoire, toujours face à moi moi-même. Souvent acceptez la souffrance dans le silence, et d'autres fois là quitter, dominé et écrasé par elle même...pour faire face à la souffrance, et la transformer en victoire.Je vous remercie pour ces grande poste.

      Ștergere
  3. Ce frumos ai scris! Mi-a placut mult! Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu e bine



    Libertatea a fugit, sa dus repede departe,
    Internetul cu succes inlocuieste orce carte,
    La noi a mai ramas putina imbibata in clasa de jos,
    Esti liber ca n-ai bani, da n-ai dreptul sa visezi frumos.


    Soldati antrenati au inceput sa se adune,
    Sa lupte pentru libertate, spunand lucrurilor pe nume,
    Antrenati sa tina sub control societatea civila,
    La fel ca mine, scriitori porniti intr-un razboi de gherila.


    Printre banci conduse de masoni ne conduc la dezastu...
    Si doar mafioatii se mai descurca avand sange albastru,
    Acaparandu-ne gandirea cu sume astronomice,
    Dar ramai cu 2 lei in buzunar muncind la companii masonice.


    Chiar nu vezi ca Dumnezeu e condus acolo sus de un el,
    Ne transforma incet copii in cersetori, doar ca la un alt nivel...
    Si-am ramas chel in suflet fara nici o directie spre care sa ma indrept,
    Nu-i drept ca imi aleg ei drumul si ma fac sa cred ca e cel corect.


    Insetati dupa bani lasa suflete nevinovate sa se stinga,
    Oare cand ne vom trezi? oare cat le mai permitem sa ne minta?
    Oare cand o sa dam celor din jur o mana de ajutor?
    Oare o sa se schimbe ceva inainte sa mor?


    Pasesc pe acelasi covor murdar cumparat de bunici,
    Cu aceleasi vise de care radeam cand eram mici,
    Acum nu mai rad ma uit urat si-mi permit sa visez,
    Neindoctrinat de nici o religie stau trist si fumez,


    Incerc cu armele lor sa lupt pentru libertatea gandirii mele,
    Stramtorat de legi incorecte ma tin departe de belele,
    Nu vreau ca si copii mei sa traiasca la fel ca mine,
    Nu imi e rusine sa privesc si sa spun ca nu e bine.


    Esti deacord cu mine???

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu cred cu tarie ca stramosii nostrii stiau ce inseamna libertatea si cum sa o pretuiasca, chiar daca multi au fost inchisi, exilati si omorati pentru simplul fapt ca aveau curajul sa gandeasca liber.
    Cred ca Michelangelo a descoperit acelasi lucru, libertatea, mai presus de orce.

    RăspundețiȘtergere