vineri, 21 martie 2014

Însemnări din subterană


                         “A fi sau a nu fi, aceasta e întrebarea. Mai nobil e să rabzi în cuget, oare, săgeți și praștii ale ursitei rele, sau apucând o armă, să curmi al restriștilor noian? Să mori… să dormi…Nimic mai mult. Și printr-un somn să știi că pui sfârșit durerii sufletești și-atâtor mii de alte suferințe ce sunt a cărnii parte. E o-ncheiere chiar foarte de dorit. Să mori… să dormi… să dormi…Dar cine știe? Să visezi. Aici e greul. Ce fel de vise ne vor cerceta în somnul greu al morții când ne vom fi desprins din bâlciul omenesc? E tocmai ce ne-ndeamnă a șovăi, și-aici e teama care dă năpastei un trai atât de lung. Cine-ar mai sta să-ndure bătrânețea, biciul acestor vremuri, urgia asupririi, jignirea adusă numelui de om, durerea dragostei ne-mpărtășite, disprețul pentru tot ce-i bun in om ?”

                                                                                                Hamlet
 
 
                                              
 
              
              “Nu se naşte-n mine nici un gând care să nu poarte sculptat în el moartea”, scria bătrânul Michelangelo, iar în mine nu se năştea în frageda adolescenţă nici o idee care să nu aibă gustul amar al dispreţului.. Se zice că tinerilor le e caracteristică seninătatea plină de speranţe. Nu e adevărat- sau cel puţin nu e adevărat pentru toţi. Pentru că , tânărul, înainte de-a se apropia de viaţă ca să pună stăpânire pe ea, poartă în sine, dacă sufletul lui nu e cu totul animalic, aşteptări şi năzuinţe atât de măreţe şi încrederi atât de  puternice într-un sublim la îndemâna lui şi într-o putere divină, încât realul aşa cum e, viaţa aşa cum se scurge ea, nu pot fi pentru el decât palmele unor neîncetate dezminţiri. Aştepta paradisul şi se trezeşte în cele mai pestilenţiale bolgii ale infernului, credea că va întalni fraţi cu mâinile întinse şi dă peste o haită de bestii lihnite care rânjesc şi se reped asupra lui, îşi închipuia că viaţa i se oferă ca o piatră aleasă sau ca o fină marmură de Carrara pentru a-şi sculpta în ea chipul propriu cu dalta dură a voinţei şi, în schimb, ţine în mâini o cocă de noroi şi murdărie care nu se poate modela, iar dacă e modelată, nu rezistă. Seninatatea e la locul ei abia spre sfârşitul tinereţii, după ce ţi-ai împlinit ocolul în inimă şi în jurul lumii şi te consolezi cu nimicul fără margini, gustând clipa care nu se mai întoarce.
              Prea mult idealism, spun înţelepţii care s-au învăţat cu bălegarul. Ştim foarte bine: mulţi tineri mor din cauza acestui “prea mult”, nu de gloanţe care le  străpung pieptul, însă nu există semn mai sigur al mediocrităţii sufleteşti decât să fii mulţumit de toate. Pentru un tânăr melancolic, adevărata fericire pare întotdeauna destul de palidă şi sordidă  în comparaţie cu supra-compensaţiile chinurilor şi frământărilor sufleteşti. Şi bineinteles, stabilitatea nu e nici pe departe atat de spectaculoasă ca instabilitatea. Iar mulţumirea nu are nimic din strălucirea şi splendoarea unei lupte eficace împotriva nenorocirii, n-are  nimic din pitorescul unei înfruntări cu ispita sau a unei prăbuşiri fatale aduse de patimă şi de îndoială.
             Fericirea nu e niciodată măreaţă.
 
 
 
 

10 comentarii:

  1. Fericirea asta de care vorbeşti tu, constituită din idealuri şi reprezentări ale viitorului personal sau colectiv pictat în culori glorioase nu-i decât o salată servită de oameni care te vor ocupat cu vânătoarea imposibilului. Ştii ce a făcut omul când s-a lăsat de vânătoare şi s-a apucat de agricultură? A început să creeze, a devenit deştept. Or, lumea de când are nevoie de oameni deştepţi?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fericirea este viata activa, asadar ferice de cei ce uita, căci ei vor trage foloase chiar si din propriile greseli. Uneori ma gandesc ca nici ea si nici opusul ei nu exista cu adevarat. Sau daca ar exista totusi, o stare constanta de fericire ar fi imposibil de suportat.

      Ștergere
  2. Dorinţă ... Zbucium ...Încordare ... Nelinişti ... Patos ... Destrămare ... Şi după ce vei fi pierdut totul, abia atunci vei fi capabil să primeşti totul. Împăcarea cu tine însuţi şi cu Dumnezeu. A doua naştere. Sună aiurea pentru cei care aleg necesarul, căci această întrebare se pune mereu în lume şi în noi : ce alegem ? ceea ce este necesar sau ceea ce este moral ? Traiul sau viaţa ? Fericirea stă în alegerea noastră. Prometeu va dori fericirea pentru cei mulţi, asta fiind fericirea lui. Ceilalţi, vor alege fericirea lor. Unii prin împlinirea biologiei, alţii prin împlinirea spiritului. Orientul e pentru cei solitari. Mântuirea e personală. Buddha este un alt tip de erou. Nu este Prometeu. În Occident, ateismul crede că poate genera un om autonom, fundamentat pe etică. Este o mare capcană în opinia mea. Cea mai bună dovadă este psihanaliza, care a înlocuit în lumea desacralizată, preotul şi spovedania. Ieşirea din sacru e generatoare de angoase şi depresii. Şi dă cale liberă hedonismului. Osho a dorit omul Zorba-Buddha. Să fi avut el dreptate ? Sau Hristos ? Dar oare ce e fericirea ? Să fii precum Prometeu ? Eroii sunt oamenii jertfei. Împlinirea lor, şi implicit fericirea, îşi trage puterea din jertfă. Închei, ca să nu plictisesc. Dacă alegi să fii fericit, vei fi fericit. Fiindcă fericirea e o stare a spiritului şi fiind a spiritului, izvorul ei e nesfârşit. Şi important, mai ales în această lume, nu costă nimic !

    "12. După ce le-a spălat picioarele şi Şi-a luat hainele, S-a aşezat iar la masă şi le-a zis: Înţelegeţi ce v-am făcut Eu?
    13. Voi Mă numiţi pe Mine: Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sunt.
    14. Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori să ca să spălaţi picioarele unii altora;
    15. Că v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi.
    16. Adevărat, zic vouă: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său, nici solul mai mare decât cel ce l-a trimis pe el.
    17. Când ştiţi acestea, fericiţi sunteţi dacă le veţi face."

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. " Este imposibil ca nici una dintre lacrimile mele
      sa nu miroase a munte ,
      este imposibil ca nici unul din muntii de patimi
      sa nu-L trezeasca pe Dumnezeu
      in noaptea invierii noastre ;
      Este imposibil sa nu se fi auzit ,
      sa nu se fi simtit cutremurul produs
      cand toate pacatele noastre dormeau ;
      Este imposibil sa vrei sa traiesti
      si nici o padure sa nu-ti primeasca ofranda ...
      Este imposbil sa fi murit de atatea ori
      fara ca Dumnezeu sa nu-ti fi gravat numele
      pe nici una din planetele daruite tie la nastere ;
      Este imposibil ca dragostea
      sa nu fi dat niciodata cu barda in tine :
      Vreau sa fac dragoste cu viata
      apoi sa ma dusmaneasca dac-o vrea ! "
      ( Vasile Sevastre Ghican )

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Buna! :) Ai fi interesata sa vii la un cenaclu cultural? Se tine in Bucuresti.La acest cenaclu se abordeaza teme precum literatura, poezia, psihologia, neurostiintele, istoria, religia etc.La finalul fiecarui cenaclu persoanele care doresc pot recita poezii.In cazul in care esti interesata imi poti raspunde la acest mesaj aici sau pe mess la id-ul ncs_andreea94
    Iti urez o zi lina! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi surade ideea. Keep in touch !
      Un gand senin ca primavara si multa liniste in suflet !

      Ștergere
  5. Ma bucur sa aud asta! ^^ Te voi anunta cand va fi urmatoarea editie a cenaclului, cel mai probabil dupa Paste.Mi-ai putea lasa facebook-ul sau id-ul tau? :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ID-ul meu: iadina92
      Facebook: https://www.facebook.com/ionita.adina.77

      Ștergere