sâmbătă, 7 noiembrie 2015

Marele exil interior



                                 “Acolo  jos sunt vulturi care mănâncă inconsumabile inimi.”

                                                                                         Matteo Palmieri


                                                   


              “Il faut tenter de vivre”, ne-a spus Valéry, care știa ceva despre dificultățile ce se opun unei asemenea ȋncercări. Luciditatea nu e cea mai mică dintre ele, subminând necontenit toate suporturile ideologice menite să prefacă viața ȋntr-un joc acceptabil. Trebuie să ne supunem, trebuie să renunțăm, trebuie să consimțim: altfel nu putem ȋndura ceea ce ni se oferă. Cine se ȋnclină merge pe drumul cel bun; broșura cu instrucțiuni trebuie ȋnvățată pe de rost și recitată seară de seară ȋn pat, când trebuie să stingem lumina și vine clipa groazei.

             Nu putem fi niciodată pe deplin siguri: clarviziunea stă la pândă ȋn tristețea irecuzabilă a fiecărui amurg, ȋn zbuciumul ȋndurerat al fiecărei treziri. Suntem ȋntotdeauna pe punctul de a ȋncepe să ȋnțelegem, chiar dacă e vorba de o cunoaștere pur negativă, demolatoare de iluzii, care nici măcar nu pune o piatră ȋn cuibul de unde fură oul unei certitudini. Când ȋncepe insinuarea dezamăgirii, ȋn pofida unei urzeli a mistificării, se vede compromisă ȋntreaga “țesătură”, iar ȋn ultimă analiză datele reale favorizează negarea mirajelor. Si atunci tânjim după credulitatea pierdută din  perversiune sau boală, suferim de nostalgia greșelii, ducem lipsa oricărei ȋncurcături consimțite…


           Dacă termenul “seninătate” ar avea vreun sens, potrivit definiției ce i se dă ȋn mod obișnuit, nu ar putea semnifica decât “lipsa dorințelor”, fiindcă din dorință ni se naște anxietatea. Această ȋnțelepciune tragică poate fi prea bine dionisiacă: lipsește ȋnsă “dansul”, forța care preface ȋn jubilație silnicul “da” spus iremediabilului. Revelația esențială nu acordă această putere, după cum, pe de altă parte, nici nu ne ȋmpiedică s-o avem. Mai bătrâni ȋnsă și mai consumați decât grecii, creștini, pe scurt,  afirmarea de către noi a deșertăciunii ființei este nostalgică, statuie amară de sare din pricină că a ȋntors capul ȋn urmă prin amintire: treji, ȋn chip inechivoc și ireversibil treji, ducem dorul visului nostru lung, stabilității pierdute a marilor cuvinte ce nu mai ascund nimic.






8 comentarii:

  1. Bună! Te așteaptă un premiu pe blogul meu.
    http://welcome-to-my-infinite.blogspot.ro/2015/11/premiu.html.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult pentru premiul acordat! Voi raspunde provocarii tale cat mai curand ! :*

      Ștergere
  2. De obieci un om care crede ca renunta sau se supune , este mai puternic si mai independent ca oricand. Vezi tu , mintea gandeste in diferente , si pentru ca un om sa se simta supus trebuie sa fie ceva care il deranjeaza. Si aceasta simtire il face independent.
    Cat despre cunoastere, tanjesti dupa credulitate doar cand acel lucru te-a scos din zona de confort. Dar , crede-ma ,ca vei ajunge inapoi in acea zona , ca doar , de asta suntem fiinte inteligente.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca aceasta "supunere" care seamana a resemnare e, de fapt, o responsabilizare extrema, o asumare a unei noi etape, a unui alt nivel.Ii putem spune "maturizare" poate, acesta fiind primul termen care mi-a venit in minte atunci cand am citit prima fraza a comentariului tau. Si, dupa cum spuneai, aceasta maturizare presupune fructificarea unei luciditati si a unei profunzimi ce nu ne dau pace. E dramatic sa iti fie furata naivitatea.

      Ștergere
  3. Imi face mare placere sa te citesc. Ai o gandire frumoasa si un stil de a scrie foarte plastic. De asemenea ai gusturi muzicale foarte bune. :)
    Te vad ca o persoana complicata dar pe care merita sa o cunosti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult! Ma bucura faptul ca exista si oameni care rezoneaza cu ceea ce scriu. Dincolo de orice, consider ca fiecare om este destul de complex si are resurse sufletesti suficiente pentru a se exprima si a se dezvalui pe sine prin scris. Eu zic ca merita incercat, totusi. Te mai astept pe aici. O zi frumoasa.

      Ștergere
  4. Encontrei seu blog e é uma honra estar a ver e ler o que escreveu, quero felicitar-vos, pois é um bom blog, sei que irá sempre fazer o melhor, dando-nos boas noticias, e bons temas.
    Quero aproveitar a oportunidade para partilhar o meu blog : Peregrino E Servo.
    Vou ficar muito feliz se tiver a gentileza de fazer uma visita ao meu blog.
    PS. Se seguir, fique a saber que irei seguir também seu blog, se o conseguir encontrar.
    António Batalha.
    Parabéns e muitas felicidades.
    http://peregrinoeservoantoniobatalha.blogspot.pt/

    RăspundețiȘtergere