sâmbătă, 20 februarie 2016

Demonul libertăţii


                                                 

                                                “Mă cred în infern, deci şi sunt în el.”   

                                                                     (Arthur Rimbaud)


                                                 



         În deşert a pătruns demonul spre Iisus şi el locuieşte în pustietăţi, pustiuri ale nisipului, ale apelor amare şi ale stâncilor, pustiuri ale mulţimilor sau ale celor ce poartă o inimă lipsită de iubire şi speranţă…Nu e bine ca omul să fie singur. Nu e bine nici ca omul să fie mulţime; şi atunci ar însemna că e singur, căci oamenii pot fi singuri în masă. Singurătatea este o stare divină la om, dar care se schimbă repede în a fi diabolică: “în singurătate un om conversează cu el însuşi şi, cum a spus un înţelept, nu e totdeauna sigur că nu conversează acolo cu duşmanul său.” (Daniel Defoe).

       Putem spune că orice ordine socială veritabilă se bazează pe vecinătatea trăită care este relaţia aproapelui cu aproapele. Dar cine este aproapele meu? Cel care are nevoie de ajutorul meu sau cel care mi-l dă? Nu poate exista ordine adevărată decât în libertate, dar nu poate exista libertate adevărată fără  sentimentul răspunderii  fiecăruia faţă de celalalt, fiindcă libertatea e incompatibilă cu slăbiciunea, cu egoismul şi cu nepăsarea.  Cei care nu au înţeles încă nici acum    libertatea este esenţialmente incompatibilă cu toate acestea, cei care nu ştiu să dovedească faptic că au înţeles asta, aceştia nu au dreptul să-şi spună democraţi - ei nu merită nimic mai bun decât un dictator. Libertatea nu este un drept, ci un risc care trebuie asumat în fiecare clipă, pe plan politic ca şi în spirit. Libertatea fără condiţii e o fantomă, anunţând cele mai mari calamităţi, iar simplul fapt că mulţi o revendică şi o cer fără condiţii şi fără un scop măreţ şi definitoriu, dovedeşte că s-au făcut ei înşişi incapabili de libertate. Cei care nu au înţeles că libertatea înseamnă răspundere, aceştia nu au nici un drept să-şi revendice o libertate din care ei nu ar şti să scoată nimic dacă ar primi-o şi care le-ar provoca mai multă frică decât poftă, dacă i-ar cunoaşte condiţiile.

       Să admitem acest adevăr compromiţător: Hitler nu era în afara umanităţii, ci în ea. El era în noi înainte de a fi împotriva noastră, fiindcă adversarul se află totdeauna în noi înşine. Si mort, el ne va ocupa fără să mai tragă măcar un singur glonţ dacă nu recunoaştem în el o parte din noi înşine, partea diavolului în inimile noastre.

      Nu am ştiut şi nici acum nu ştim să-l vedem pe demon în mijlocul nostru. Scamatoria a reuşit.  Am fost prinşi în capcană. Dacă diavolul este Hitler, noi suntem de partea cea bună? E un duşman înfrânt, deci noi am terminat lupta? Diavolul nici nu cere mai mult; el adoră constiinţa împăcată a noastră. Este poarta cea mai mare prin care intră de preferinţă în noi, făcându-se anunţat cu un nume fals.