Ceaikovsky avea obiceiul să mănânce hârtii
(chiar foarte importante, la Ministerul de Justiţie ) … din distracţie. De
altfel, munca sa la Minister nu-i stârnea nici un interes, motiv pentru care a
şi menţionat într-o scrisoare trimisă surorii sale: „au făcut din mine un
funcționar, și încă unul prost“. Scriitoarea Nina Berberova îi justifică frenezia: „în el
urca o dorinţă de a crea atât de violentă, încât doar imensa lui forţă de muncă
îi permitea să şi-o satisfacă“ .
Procesul de creaţie este ca şi muzica
care se înalţă cu o rapiditate şi forţă extraordinară. Dacă această emoţie a
artistului care se numeşte inspiraţie nu s-ar opri niciodată, acesta nu ar
putea trăi: „în momentele de lenevie, mă cuprinde o spaimă de a nu fi niciodată
în stare să ajung la perfecţiune, o nemulţumire, o ură faţă de mine însumi. Gândul
că nu sunt bun de nimic, că doar marea mea activitate îmi ascunde defectele şi
mă ridică la rangul de om, în sensul profund al cuvântului, mă hărţuieşte şi mă
chinuie. Ceea ce mă salvează este munca.“ (Ceaikovsky)
Şi
totuşi munca , cel mai adesea, este mediocră.