Concert

                                                  

         Datorită tatălui meu am mers la un concert de muzica simfonică susţinut în memoria lui Beethoven. Am plecat uşor dezamăgită şi lipsită de entuziasm, neștiind ce surpriză mă aștepta acolo: cred că au fost cele mai frumoase două ore din viața mea. Muzica este o revelaţie mai înaltă decât toată ştiinţa, înţelepciunea şi filosofia, e scânteia ce aprinde focul în sufletul omenesc. Minunatul concert a fost unul din momentele muzicale oferite prin proiectul cultural “Pianul Călător”, iniţiat de Radio România Cultural şi susţinut de Radio România. Pianistul Horia Mihail, unul dintre cei mai prestigioşi pianişti ai Romaniei şi ai lumii, a propus în această a treia ediţie a proiectului ,,Pianul Călător”, un program Ludwing van Beethoven cu piese musicale ca “Sonata lunii”, “Patetica”, “Appassionata”:  „Merg pe urmele lui Liszt, cu pianul călător. Acesta căra pianul cu el în concertele pe care le susţinea şi m‑am gândit să fac acelaşi lucru, însă mă identific cel mai mult cu spiritul muzicii lui Beethoven”, a mărturisit celebrul pianist. Alături de violonistul Alexandru Tomescu şi violoncelistul Răzvan Suma, a realizat multe alte turnee naţionale şi internaţionale , a colaborat cu cei mai faimoşi artişti ai lumii, fiind şi protagonist în turneele “Stradivarius”.

         Totul a fost extraordinar: emoţie, finețe, delicatețe a interpretării, un balans atent controlat, o bogăție de nuanțe - atribute ale unui spectacol pianistic de înaltă clasă - un talent muzical de aleasă factură...Aveam în față nu numai profesioniști, ci și niște oameni extrem de sensibili, ce reușeau să „treacă” partiturile prin filtrul simțirii lor: am înţeles că în muzica lui Beethoven nu se ating culmi divine, fiindcă omul este un dumnezeu, dar un dumnezeu care suferă şi se bucură omeneşte. Lipsindu-i aspiraţia şi intuiţia paradisiacă, tragedia umană este condiţia lui divină. O muzică demiurgică îl anulează pe Dumnezeu, pentru că el este singura ei piedică: un creator ca Beethoven nu poate crede în divinitate decât prin analogie, extazul propriei creaţii trezindu-i admiraţie pentru Dumnezeu, nicidecum umilinţă.  
          De prea multe ori mi s-au umplut ochii de lacrimi. Aceste somități erau atât de naturale, de firești în cântecul lor, încât ne-au adus aproape de ei și de muzica lor fermecătoare, copleşindu-ne cu o dulce melancolie cosmogonică, însă o melancolie care naşte o lume şi nu care sfărâmă o inimă.