Datorită tatălui meu am mers la un concert
de muzica simfonică susţinut în memoria lui Beethoven. Am plecat uşor
dezamăgită şi lipsită de entuziasm, neștiind ce surpriză mă aștepta acolo: cred
că au fost cele mai frumoase două ore din viața mea. Muzica este o revelaţie mai înaltă decât toată ştiinţa, înţelepciunea
şi filosofia, e scânteia ce aprinde focul în sufletul omenesc. Minunatul concert
a fost unul din momentele muzicale oferite prin proiectul cultural “Pianul
Călător”, iniţiat de Radio România Cultural şi susţinut de Radio România.
Pianistul Horia Mihail, unul dintre cei mai prestigioşi pianişti ai Romaniei şi
ai lumii, a propus în această a treia ediţie a proiectului ,,Pianul Călător”,
un program Ludwing van Beethoven cu piese musicale ca “Sonata lunii”,
“Patetica”, “Appassionata”: „Merg pe
urmele lui Liszt, cu pianul călător. Acesta căra pianul cu el în concertele pe
care le susţinea şi m‑am gândit să fac acelaşi lucru, însă mă identific cel mai
mult cu spiritul muzicii lui Beethoven”, a mărturisit celebrul pianist. Alături
de violonistul Alexandru Tomescu şi violoncelistul Răzvan Suma, a realizat multe
alte turnee naţionale şi internaţionale , a colaborat cu cei mai faimoşi
artişti ai lumii, fiind şi protagonist în turneele “Stradivarius”.
Totul a fost extraordinar: emoţie, finețe, delicatețe a interpretării,
un balans atent controlat, o bogăție de nuanțe - atribute ale unui spectacol
pianistic de înaltă clasă - un talent muzical de aleasă factură...Aveam în față
nu numai profesioniști, ci și niște oameni extrem de sensibili, ce reușeau să
„treacă” partiturile prin filtrul simțirii lor: am înţeles că în muzica lui
Beethoven nu se ating culmi divine, fiindcă omul este un dumnezeu, dar un dumnezeu
care suferă şi se bucură omeneşte. Lipsindu-i aspiraţia şi intuiţia
paradisiacă, tragedia umană este condiţia lui divină. O muzică demiurgică îl
anulează pe Dumnezeu, pentru că el este singura ei piedică: un creator ca
Beethoven nu poate crede în divinitate decât prin analogie, extazul propriei
creaţii trezindu-i admiraţie pentru Dumnezeu, nicidecum umilinţă. De prea multe ori mi s-au umplut ochii de lacrimi. Aceste somități erau atât de naturale, de firești în cântecul lor, încât ne-au adus aproape de ei și de muzica lor fermecătoare, copleşindu-ne cu o dulce melancolie cosmogonică, însă o melancolie care naşte o lume şi nu care sfărâmă o inimă.
cât mă bucur că ai avut o ocazie ca asta..
RăspundețiȘtergereholy, mi-era dor să citesc ce scrii..
bună ziua soare!
Timp, e si timpul.
ȘtergereO saptamana deosebita !
Parcă e o altă lume, nu?
RăspundețiȘtergerePuţin te invidiez pentru ocazia aceasta. :)
Şi pe mine mă fascinează oamenii stăpâniţi de geniu. Mă impresionează transfigurarea lor, felul în care se manifestă şi care, mie una, îmi pare că ţine de supranatural.
Câteodată îmi imaginez că aceşti oameni vin dintr-o civilizaţie a viitorului, o civilizaţie alcătuită din indivizi rezultaţi în urma unei selecţii genetice ce a optat pentru excelenţă şi nicidecum pentru supravieţuire, aşa cum e a noastră.
Am ramas efectiv uluita de modul aproape transcendental in care aceste genii se pierdeam in reveria si in sublimul muzicii.Fara dubii, unele suflete vin dintr-o lume de vibratii pure, dintr-o alta dimensiune.
ȘtergereCe ocazie! Pe mine mă uimește cu atât mai tare talentul, geniul acestui OM, cu cât se știe că rămăsese surd, dar notele încă îi zburau prin minte, degetele încă mai căutau clapele, muzica o auzea ... dar cu sufletul, cu un al șaselea simț, care nu putea fi făcut să tacă.
RăspundețiȘtergereParadoxal, surzenia a fost la nivel emotional si initiatic o alta treapta in ascensiunea lui spirituala.
ȘtergereŞi încă nu l-ai auzit pe Bach cântat la orgă, tropăind majestic, uneori divin, prin sufletul tău!
RăspundețiȘtergereAm avut sansa de a asculta o orga intr-o superba catedrala gotica. Erau sonoritati gen Buxtehude, insa nu Bach. Mi-a fost foarte greu sa ma desprind de acea lume magica.
ȘtergereUnde în altă parte? Catedrala se subînţelege. Le-au făcut înainte să existe orgi, dar parcă special pentru ele. Şi orgile le-au făcut special pentru Bach.
ȘtergereCuvinte parca strica frumusetea evenimentului.Ele niciodata n-ar putea descrie eternul absolut al fiintei si sclipirea intensa a adevaratelor valori ale lumii!
RăspundețiȘtergereA muri de elan.
Ștergerela felul cum ai descris, am simtit parca si eu emotia.
RăspundețiȘtergereA fost o atmosfera cu adevarat speciala.
Ștergere