miercuri, 27 martie 2013

Exerciţii de admiraţie


                                                       
       Şi încă ceva : ar fi trebuit să aleg orice alt idiom, nu însă franceza, căci aerul ei distins nu mi se potriveşte deloc, e chiar la antipodul firii şi dezlănţuirilor mele, al eului meu ȋnşelător şi-al genului meu de mizerii. Mereu am privit-o ca pe o pozitivare a negativităţii mele, ca pe un patos dezlănţuit, ca pe o dezarticulare melodioasă a spiritului, toate asumate prin prisma nostalgiei estetice a măreţiei apuse. Dintotdeuna mi-a părut o cultură a-cosmică, adică nu fără pământ, ci deasupra lui: numai ea s-a desfăşurat regulat şi armonic de la naştere spre moarte. Prin rigiditatea ei, prin suma de constrângeri elegante pe care o reprezintă, franceza mi se pare un exerciţiu de asceză sau, mai curând, un amestec de cămaşă de forţă şi de salon. Dar tocmai din pricina acestei nepotriviri m-am ataşat de ea, până-ntr-acolo încât am exultat când marele savant newyorkez Erwin Chargaff a mărturisit într-o zi că pentru el nu merită să existe decât ceea ce este exprimat în franceză… Ah, şi un popor ȋntreg ȋmbolnăvit de ”cafard”: iată vorba cea mai frecventă la francezi, atât ȋn lumea bună, cât şi ȋn cea de jos. Cafard-ul e acea plictiseală psihologică sau viscerală, este clipa năpădită de un vid subit fără motiv - pe când “ennui”-ul e prelungirea ȋn spiritual al unui gol imanent fiinţei.
       Azi,  când această limbă este în lentă şi fragilă ascensiune, ce mă intrigă cel mai mult e constatarea că francezii nu par impresionaţi şi motivaţi de asta. Şi am venit eu, deşeu al Carpaţilor, să sufăr văzând-o cum luptă convulsiv de una singură . Ei bine, de se va prăbuşi, am să dispar, nemângâiată, împreună cu ea !

34 de comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Si pe tine te-a mantuit aceasta fermecatoare limba franceza?

      Ștergere
    2. E mai consolabil sa simti raul decat sa nu simti nimic. Si apoi, trebuie sa facem binele din rau, pentru ca nu avem altceva din care sa-l facem.

      Ștergere
  2. Poate ţi se va părea ciudat, dar felul în care scrii îmi aduce aminte de romanele lui Mircea Eliade...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Istoricul religiilor s-ar simti un pic ofensat de aceasta aluzie.Iti multumesc.Eliade e unul dintre scriitorii adolescentei mele.

      Ștergere
    2. mie-mi pare ca bate mai mult spre Cioran...

      Ștergere
    3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    4. Sa mai spun cat il admir pe Cioran pentru tot ceea ce-a scris?

      Ștergere
    5. Tu, de fapt, ai cate un pic de la fiecare... ;)

      Ștergere
    6. Toti cei care i-au citit au ceva de la ei.

      Ștergere
    7. Da, sunt de acord. Luăm ce-i mai bun de la ei, făuritori ai artei dintotdeuna.

      Ștergere
    8. Sau poate, ca o vesnica pedeapsa a placerii, adoram sa cadem in capcana lor...

      Ștergere
  3. Eu n-am reușit niciodată să iubesc franceza, ma faute , dar îmi place tare mult postarea ta Adina !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    3. Niciodata nu e prea tarziu in ale dragostei !

      Ștergere
  4. E ca un dans contemporan de berze colorate..ondulate.



    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cuvintele par a juca "un joc secund, mai pur" , coplesindu-ma pana la nefiinta cu sonoritatile lor invaluitoare.

      Ștergere
  5. Pe mine nu ma consolat limba Franceza din pacate desi mi-ar fi placut mult sa o invat.Pe mine ma consolat limba Germana,ma impresionat in simplitatea complicata pe care o ofera.E trist pentru ca si eu tot un deseu al Carpatiilor sunt si-am si crescut la poalele muntelui in Fagaras.E greu ca in timpul vietii sa fi un paria al societatii moderne,iar apoi sa fi un filozof sau un mare creator.Lumea asta e atat de proasta si indecisa,incat nici ea nu stie ce-si doreste.Viata merge inainte cu noi sau fara,nu se mai merita sa ne mai uitam in spate cand sunt atatea de vazut in fata,dar totusi mai arunc o privire peste umar uneori si ma mai imbrac in hainele mele vechi si uzate,sa nu uit de unde am plecat,sa nu uit ca un paria m-am nascut si un paria am sa mor.Sunt mandru ca sunt asa,macar eu stiu a carei lumi apartin.Dureros dar adevarat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doar cu trecutul se cladeste viitorul. E doar o iluzie "debarasarea de trecut"...Si ar fi si o greseala, caci misiunea omului e sa-si gaseasca speranta chiar in regret.

      Ștergere
    2. De asta ma intorc in Romania,oricat mi-ar fi de greu.Aici nu imi pot gasi locul si linistea de care sufletul meu are nevoie.Prefer un colt de paine si o camera murdara cu oameni curati care imi ofera dragoste,decat o camera curata cu tot ce-ti doresti si oameni murdari care vor sa ea dupa tine cat de mult si e dureros,cand tatal te-a parasit de mult iar mama trage sa ia si ultimult ban dupa tine si e numai cearta si scandal ca nu fac eu de mancare si curatenie,dar nu asta a fost ce ma determinat sa ma intorc,caci astea le inghit de-o viata,dar si certurile violente intre ei ma imping sa plec,pentru ca nu imi e frica de ei cat imi e de mine si ce se poate intampla cand imi pierd cumpatul,asa ca sunt in cautarea linistei.Sper sa o gasiti cu totii.

      Ștergere
    3. Noi insine suntem adevaratul obstacol in calea linistii noastre, nu ceilalti. Iti reamintesc ca obligatorie e lupta, nicidecum biruinta...si iti impartasesc cateva versuri pe care le-am descoperit azi:

      " Este imposibil ca nici una dintre lacrimile mele sa nu miroase a munte ,este imposibil ca nici unul din muntii de patimi sa nu-L trezeasca pe Dumnezeu in noaptea invierii noastre ; Este imposibil sa nu se fi auzit ,
      sa nu se fi simtit cutremurul produs cand toate pacatele noastre dormeau ; Este imposibil sa vrei sa traiesti
      si nici o padure sa nu-ti primeasca ofranda ...
      Este imposbil sa fi murit de atatea ori fara ca Dumnezeu sa nu-ti fi gravat numele pe nici una din planetele daruite tie la nastere ; Este imposibil ca dragostea
      sa nu fi dat niciodata cu barda in tine : Vreau sa fac dragoste cu viata apoi sa ma dusmaneasca dac-o vrea ! "

      Ștergere
    4. Dumnezeu ne-a făcut ne-a pus în braţe amăgirea liberului arbitru şi Şi-a văzut de drum. Din momentul acela totul a devenit în aparenţă posibil.

      Ștergere
    5. Bine punctat "amagirea liberului arbitru". Cred ca am ajuns un veritabil monument al fatalismului, de vreme ce il proclam uneori libertatea vointei si a alegerii, desi sunt indeajuns de subiectiva incat sa nu cred in ele.

      Ștergere
  6. Mi a placut franceza o perioada cat am stat in Franta. Din pacate mi a cam disparut interesul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Orice dragoste trebuie "intretinuta". Sunt convinsa ca ti-ai putea recupera sentimentele pentru ea.

      Ștergere
  7. Superba melodia, franceza m-a intrigat mereu, sunete atat de frumoase, pacat ca nu i-am inteles gramatica, a fost, pot spune asa, o relatie de lunga durata cu un final tragic.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Franceza e o enigma.Intr-adevar, grmatica e dificila, insa asta doar pana ajungi sa te indragostesti de ea, sa o simti si sa o intelegi in esenta ei. Apoi, poate incepe "magia".

      Ștergere
  8. Là, tout n'est qu'ordre et beauté,
    Luxe, calme et volupté.

    RăspundețiȘtergere
  9. Que tu viennes du ciel ou de l'enfer, qu'importe,
    Ô Beauté! monstre énorme, effrayant, ingénu!
    Si ton oeil, ton souris, ton pied, m'ouvrent la porte
    D'un Infini que j'aime et n'ai jamais connu?

    RăspundețiȘtergere