Jocul cu mărgele de sticlă

             "Inima mea clocoteşte destul şi singură. Am nevoie de cântece de leagăn şi

      pe  acestea le-am găsit din belşug în Homer. De câte ori nu-mi adorm cu cântec sângele răzvrătit! Fiindcă niciodată nu s-a văzut ceva mai schimbător, mai nestatornic decât inima mea."

                                                                                                                     Goethe
 

                                    

         Lucrurile pe care le vedem sunt aceleași care se află și în lăuntrul nostru. Nu există altă realitate decât aceea pe care o purtăm în noi. De aceea, oamenii trăiesc, în majoritatea lor, atât de ireal, pentru că iau drept reale imaginile de afară, pe când lumea lor interioară n-o lasă deloc să se manifeste. Poţi fi fericit si așa. Dar când îţi e cunoscută și cealaltă faţă , atunci nu mai poţi alege să mergi pe drumul pe care-l urmează cei mai mulţi. Drumul majorităţii e ușor, al “însemnaţilor” e anevoios. Am fost un “căutător” şi încă mai sunt, dar nu mai caut în cărţi şi în stele, ci încep să iau aminte la poveţele pe care mi le şopteşte basmul sângelui din mine. Povestea mea nu e plăcută, nu e dulce şi plină de armonie precum poveştile născocite, are gust de tulburare şi deşertăciune, de vis şi nebunie precum viaţa tuturor oamenilor care nu mai vor să se mintă unii pe alţii. Dacă te uiţi adânc în abis, se reflectă şi abisul în tine: suntem grandioasele reminiscenţe ale acestuia.
        Viaţa fiecărui om e o cale către sine însuşi, încercarea unei căi, intuirea unei poteci. Nimeni nu a fost vreodată pe de-antregul el însuşi; şi cu toate astea, fiecare tinde spre asta, unul mai înăbuşit, altul mai senin, fiecare cum poate. În fiecare suferă creaţia, în fiecare s-a întrupat spiritul, în fiecare se crucifică un Mântuitor. Venim din acelaşi abis însă fiecare tinde, ca o încercare şi o aruncare din adânc, către propriul său Ideal: ne putem înţelege unul pe altul, dar de explicat se poate explica fiecare doar pe sine însuşi.