Muzica oficială a paradisului

                                       " Mă simt cuprins de muzică. Muzica este in mine" :

                               

                                      

                                              

        Atâtea suflete trăiesc cu sfârşiturile altora, neştiind unde să-şi caute începuturile, aurorele… Până să văd cel mai bun film biografic realizat vreodată -“AMADEUS ”- care e o veritabilă şi emoţionantă splendoare vizuală şi auditivă, eu credeam că omul nu poate fi esenţial decât în suferinţă. Să fie oare  Mozart o excepţie de la regulă? Oare numai de la el putem învăţa profunzimea seninătăţilor?  Nu suntem uneori tentaţi să credem că acesta n-a fost niciodată murdărit de gândul morţii, că n-a fost niciodată infectat de tristeţi otrăvitoare ? Deşi într-o scrisoare, câţiva ani înainte de sfârşit, mărturiseşte intimitatea sa perfectă cu gândul morţii, totuşi, în afară de oboseală şi de un elan comprimat, greu ar fi să găsim caracterul unei reflexii triste.

       Ce armonie auzim aşadar la poarta paradisului? Ce se poate auzi numai acolo? Doar de la el putem învăţa ce înseamnă conceptul graţios al veşniciei şi de câte ori îi ascultăm muzica precum lumina suavă a soarelui simţim că nu vrem şi nu putem muri, fiindcă nu putem concepe că deodată ne vor fi complet străine astfel de armonii. ”Andante”, mai mult decât orice, îmi lasă impresia că dacă nu ne-am prăbuşit până acum, e pentru că ne-a salvat ceea ce este mozartian în noi: o lume fără timp, fără durere, fără păcat… Cine ar putea indica unde încetează aici graţia şi unde începe visul? Orice s-ar spune, această muzică este cu adevarat paradisiacă: e o melancolie a îngerilor. Şi faptul că un copil la vârsta de şase ani a putut să întrevadă astfel de armonii este o dovadă a existenţei paradisului prin dorinţă. Nu este ciudat că, purificaţi prin muzica sa transcendentă şi aeriană, trăim toate lucrurile ca amintiri, care niciodată nu devin regrete ?  
      Este clar că, înainte de căderea sa în timp ca muritor, acest geniu a trăit într-o lume de vibraţii pure, într-o altă dimensiune: nimeni nu cântă paradisul fiindcă nu-l are, ci fiindcă nu vrea să-l piardă. De ce suntem deci atraşi de Mozart?... Fiindcă el ne-a arătat ce puteam fi, dacă nu eram opera nimicniciei… Şi totuşi, nu se poate iubi lumea lui, dacă în adâncimile sufletului tău n-o regăseşti…