Lupta lui Iacov

                               "Există o singură plăcere, aceea de  fi viu, tot restul e mizerie.”
                                                        

                                                  (Cel care a scris această frază s-a sinucis.

                                                   Se  chema  Cesare Pavese. )
   
                                   

        Nu știu alţii cum sunt, dar eu, pentru a exista, trebuie să fiu mereu înconjurată de ceva care să mi se pară frumos și sfânt, muzică de orgă și mister, simbol și mit, am nevoie de sublim și nu voi renunţa la nimic. Acesta e punctul meu vulnerabil. Desigur, mai măreţ și mai corect ar fi dacă m-aș pune pur și simplu la dispoziţia destinului, fără pretenţii. Însă asta nu pot; e singurul lucru pe care nu pot sa-l fac: cine nu vrea cu adevărat decât propria soartă, acela nu mai are semeni, acela stă cu totul singur și nu are în jurul lui decât răceala infinită a spaţiului dintre lumi. Întelegeţi, acela e Iisus în Grădina Ghetsimani.
        Povestea mea nu e plăcută, nu e dulce şi plină de armonie precum poveştile născocite, are gust de deşertăciune şi tulburare, de nebunie şi vis precum viaţa tuturor oamenilor care nu mai vor să se mintă unii pe alţii. Au existat martiri care s-au lăsat ţintuiţi pe cruce, însă nici ei nu au fost eroi, nu au fost izbăviţi, în schimb ei aveau pilde, aveau idealuri. Cine nu mai vrea decât destinul, acela nu mai are nici pilde, nici idealuri, nimic divin, nimic consolator nu mai are !
        Şi pe această cale ar trebui să se meargă de fapt. Nu trebuie decât să privim în noi înșine și să ne uităm în ochii mari și ficși ai imaginii destinului nostru: pot fi plini de înţelepciune, pot fi plini de nebunie, pot iradia dragoste sau profundă răutate, e totuna. Nimic nu trebuie ales, nimic nu trebuie vrut. Ai voie doar să te vrei pe tine însuţi , doar propriul tău destin.