AILLEURS

                                 “Curăţă câmpul, ca să aibă loc să aterizeze îngerii !”

 

                                   

                                           

     …Exact aşa se întrepătrund şi cerurile în mintea mea, noaptea, când gândurile nu-mi dau pace. V-a contrariat întâia plecare a lumii din ea însăşi, aţi atins vreodată începutul ”mişcării”? Aţi simţit vreodată acel fior copleşitor al mişcării lumilor nebănuite şi infinite, iniţialul vertij al timpului, cea dintâi exuberanţă a devenirii ? N-aţi simţit niciodată acea clipă a primei confuzii, în delirul incandescent al corpului şi al sufletului vostru?

       Nimic n-a exprimat mai limpede decât această simfonie acea senzaţie a haosului ceresc, a zborului angelic şi sadismul amuzant al unui timp care nu face decât să mă hărţuiască infantil şi patetic, după care se amuză sarcastic de zbaterile mele convulsive, încredinţându-mă că sunt subiectul unei glume nu tocmai inspirate, că totul nu este decât un joc tragi-comic în care suntem nevoiţi să intrăm.

       Este ca şi cum, într-o veşnică  uitare, într-o dezambiguizare şi într-un extaz , o scânteie răsărită din neant aprinde focuri în cosmos, descrie profiluri insolite pe fondul cenuşiu al  spaţiului şi proiectează lumini pe imensitatea obscură a lumii. Şi atunci simt efectiv cum îmi pierd materia aservită inerţiei, cum se prăbuşesc  rezistenţele fizice şi cum mă topesc ascensiunile şi armoniile unei melodii interioare. O senzaţie stranie şi difuză, un sentiment inefabil mă reduc la esenţă, la o sumă indefinită de vibraţii,  de rezonanţe intime şi de sonorităţi învăluitoare.

       În “marea noapte care vine” voi striga: ajutor! îngerilor. Poate că ei vor răspunde: dacă nu toţi, cel puţin cei căzuţi. Înfrângerile sau mângâierile celeste mă mai pot consola!?…

       Pare-mi-se că eu nu reuşesc niciodată să eliberez “câmpul”.